Poliţia chineză acuză compania farmaceutică britanică "GlaxoSmithKline" Plc (GSK) că s-a aflat la centrul unei reţele de corupţie formată din circa 700 de companii, responsabilă pentru înţelegeri ilicite estimate la jumătate de miliard de dolari, informează Financial Times.
Gao Feng, cel care conduce investigaţia, a declarat că Poliţia verifică tranzacţii în valoare de 3 miliarde yuani (aproape 500 milioane de dolari), derulate începând din anul 2007. Feng a adăugat că, potrivit Poliţiei, GSK a utilizat serviciile unor agenţii de turism şi firme de consultanţă drept intermediari pentru dare de mită către o reţea de medici şi avocaţi, urmărind să-şi consolideze vânzările şi profitul din China.
"Am descoperit că mita reprezintă o parte centrală a activităţilor companiei. GSK a acţionat în mod ilegal ca să-şi majoreze preţurile şi vânzările", a afirmat anchetatorul, adăugând că, "aşa cum organizaţiile infracţionale au întotdeauna un cap, în această schemă GSK este capul".
Săptămâna trecută, GSK a anunţat că a derulat o investigaţie internă a operaţiunilor din China, în urma căreia nu au găsit dovezi de mită sau corupţie.