Global Gateway, Great Reset

După marile succese din plandemie şi din război, precum şi în urmarea unor mari victorii în lupta contra schimbărilor globale, Uniunea Europeană are un plan de investiţii în străinătate de peste 300 de miliarde de euro, pentru dezvoltarea unor ţări terţe. Mai ales ţări ale Africii, mai ales ex-colonii franceze, dar şi ţări din America de Sud şi din Asia de Sud.

Planul se numeşte ... Global Gateway...

Frumos, înălţător, plin motive de încredere a corporaţiilor europene că se vor umple de bani şi de eficienţă, pe garanţiile oferite de UE, de statele membre UE şi de băncile şi instituţiile financiare ale UE.

Acum, prima întrebare: de unde bani?

În timp ce îşi fixează astfel de obiective în favoarea statelor terţe, UE are o scadenţă de plată în anul 2028. Trebuie să restituie către bănci un împrumut de ... 300 de miliarde de euro, bani aruncaţi pe fereastră în plandemie. Precizez că nu avem încă cifrele implicării în război a UE, adică nu ştim câţi bani şi când UE va trebui să achite băncilor împrumuturile făcute pentru a susţine costurile de (alte) cca 300 de miliarde de euro antrenate de susţinerea Ucrainei "până la victoria finală".

La suma de 300 de miliarde de euro care reprezintă datoria UE din plandemie trebuie adăugată ambiţia lui von der Leyen de a investi 450 miliarde de euro în înarmarea UE (şi, mai nou, în crearea unei armate sau a unei alianţe alternative la NATO, din care UE probabil că va vrea să iasă, în urma războiului comercial şi politic cu administraţia Trump), precum şi cei 800 miliarde de euro anual de care vorbeşte Draghi în planul său privind "competitivatea" europeană.

România este inexistentă în dezbateri, desigur... Am avut un preşedinte silenţios şi nişte premieri pricepuţi doar la "da, şefu', aşa facem sefu', cum să nu". Cu toate acestea, şefimea UE s-a gândit, totuşi, la surse de finanţare a acestor ambiţii iraţionale şi utopice.

Iată trei astfel de "surse":

(i) Comisia Europeană a propus recent taxe pe emisiile/amprenta de carbon şi pe importuri de bunuri produse cu tehnologii poluante (precum şi pe profiturile multinaţionalelor, dar asta e prea "putinistă" ca să fie promovată), surse din care ar fi trebuit acumulate cca 32 de miliarde de euro anual. Problemele ridicate de această "soluţie":

-lupta contra schimbării climatice se duce aplicând taxe pe fumărit şi sancţionând nesupuşii;

-agresivitatea comercială, cu nimic diferită de cea a administraţiei Trump, care stabileşte de asemenea tarife comerciale pe bunurile de import (s-ar putea spune, de fapt, că UE a dat startul acestui război comercial, iar nu Trump);

-încălcarea principiului subsidiarităţii - UE nu are decât competenţe limitate în materie fiscală (taxe vamale, plus o mică parte din tva), adevăratele competenţe fiscale fiind la statele membre. Acest motiv a determinat frânarea ideii, Germania fiind statul membru cel mai vehement opozant.

(ii) Uniunea Europeană va schimba priorităţile bugetare: mai puţini bani vor fi alocaţi agriculturii, adică, mâncării, şi coeziunii, adică echităţii; precizez că Uniunea Europeană cheltuie cca două treimi din banii din bugetele sale multi-anuale pe subvenţiile agricole şi pe fondurile de coeziune (destinate eliminării treptate a disparităţilor şi inegalităţilor în dezvoltare între diferitele regiuni ale UE); mai precizez că, de asemenea, Comisia Europeană s-a cam jucat cu ideea punerii laolaltă a unui număr de 500 de diferite fonduri, inclusiv cele de adeziune, într-un singur cont centralizat de lichidităţi (cash pooling), din care un super - departament financiar ar urma să distribuie bani doar către anumite domenii special desemnate, conform diverselor programe ideologice ale UE, inclusiv Green Deal sau scutul "democratic" european; este clar un tip special de deturnare de fonduri, motiv pentru care ideea încă nu a fost pusă în practică, deşi se agită permanent cu titlu de ameninţare.

(iii) ...aşa că mai rămâne cealaltă "soluţie" - statele membre şi guvernele naţionale ar urma să acopere orice gaură financiară cauzată de măreaţa şefime şi birocraţie bruxeleză, trimitând mai mulţi bani la Bruxelles: gaura financiară din plandemie, cea cauzată de falimentarul Green Deal, precum şi cea cauzată de războiul Americii contra Rusiei prin proxy - ul Ucraina. Adică, să aruncăm şi mai multe trilioane de euro tot acolo unde atâtea alte trilioane de euro au fost aruncate pe fereastră, unde se deturnează fonduri publice pentru "convingerea" politicienilor, a antreprenorilor şi a cetăţenilor (ca să fie mai prietenoşi cu Green Deal, că aşa îşi dorea Frans Timmermans), unde se folosesc bani pentru a cenzura opinia dizidentă şi opozantă, pe motiv că ar fi dezinformare (sau, mai nou, mal - informare = faptul de a spune un adevăr care nu trebuie spus, căci dăunează ...) şi unde se practică revolving door şi lobby şi şpagă pentru avantajarea corporaţiilor sau a statelor terţe (exemplul cel mai la îndemînă fiind Quatargate)... Aşa, ca fapt divers, presa din Bruxelles a dezvăluit zilele acestea că UE a folosit sute de milioane pentru a plăti presa pentru ştiri pozitive despre partidele main stream, progresiste, şi ştiri negative despre opoziţie - care e fie extrema dreaptă, fie conspiraţie, fie negaţionism, fie putinism. Cam cum a făcut guvernul Şică Orban în plandemie cu televiziunile şi presa scrisă "subvenţionată" cu 250 de milioane de lei pentru a spune propagandă pentru restricţiile plandemice şi vaccinare...

Potrivit prezentării oficiale, Global Gateway tinde la mobilizarea sumei de minim 300 de miliarde de euro în investiţii. În stilul de "echipa a Europei" (Team Europe approach), Global Gateway va aduce laolaltă UE, statele sale membre şi instituţiile sale financiare şi de dezvoltare pentru a mobiliza şi sprijini sectorul privat în demersul de a efectua investiţii cu impact de remodelare (transformational impact) a lumii a treia, adică, mai politically correct zis, a ţărilor în curs de dezvoltare.

Iată cât se poate de clar obiectivul acestui program pe care îl vom finanţa noi, cetăţenii europeni, din taxele şi impozitele noastre. Este nimic altceva decât acel "great reset" promovat cu atâta ardoare la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, încă din timpul plandemiei ...

Tot conform prezentării oficiale, Global Gateway este "strategia europeană de dezvoltare accelerată a conexiunilor inteligente, curate şi sigure în sectoarele digitale, energetice sau de transporturi, şi pentru întărirea sistemelor de sănătate, educaţie şi cercetare în întreaga lume. Tot din prezentarea oficială rezultă că (desigur) Global Gateway este pe deplin aliniată cu agenda ONU 2030 şi cu obiectivele dezvoltării sustenabile, precum şi cu Acordul de la Paris (din care SUA, Argentina precum şi alte state s-au retras recent, de unde concluzia că lumea este foarte ataşată de utopia şi de programele pseudo-ştiinţifice ale UE ...).

Aceste enunţuri ridică probleme.

Pentru africani, ideea de sustenabilitate nu poate avea sensul de obsesie a UE. În relaţiile cu europenii, care le-au fost stăpâni coloniali timp de 300 de ani, sustenabilitate poate însemna reinstaurarea dependenţei de fostele metropole, care acum aleargă disperate după resurse. Nu ar fi rău ca şefimea UE să analizeze mai profund ceea ce se întâmplă în statele din nordul şi vestul Africii, care nu mai vor colonialismul de facto al Franţei (ceea ce l-a făcut pe Macron, acum un an, să cheme la război alte state africane pentru a pedespsi "lovitura de stat" din Niger - din fericire, nimeni nu l-a luat în serios).

Pe de altă parte, sustenabilitatea nici nu ţine de foame şi de sete, nici nu furnizează sănătate publică şi educaţie. Nu poţi dezvolta statele Africii plantând panouri solare de fabricaţie chinezească sau eoliene de provenienţă americană pe nesfârşitele suprafeţe de nisip africani ori în savană. Iar a vorbi de digitalizare în Africa, unde uriaşe porţiuni de populaţie suferă de subnutriţie sau de malnutriţie, neavând nici măcar electricitate, este ca şi când le-ai spune acelor oameni că, dacă nu au nici pâine, nici mămăligă, n-au decât să mănânce cozonac ...

În altă ordine de idei, UE este azi la răscruce, este într-un punct în care orice decizie proastă poate afecta întreaga civilizaţie europeană. Riscurile cu care azi ne confruntăm sunt majore, unele cu totul neaşteptate: agresiunea rusească, supra-producţia şi dumpingul Chinei, agresivitatea comercială a administraţiei Trump (care ameninţă alianţa SUA - UE din cadrul NATO, veche de peste 70 de ani) şi migraţia ilegală, la care trebuie adăugat riscul suprem - posibilitatea ca Inteligenţa Artificială fie să pice sub controlul unor tirani sau terorişti, fie să scape de sub control uman şi să treacă la subjugarea şi înlocuirea oamenilor, ca specie dominantă pe Pământ.

Dar (mai) suntem noi, europenii, un model civilizaţional?

Ce poate aduce UE bun, ca avantaj competitiv, în războaiele comerciale cu SUA, China, Rusia, India, Brazilia, Arabia Saudită, Iran? Ce poate aduce UE bun popoarelor "lumii a treia"?

Ce are acum UE nu ne face o reclamă bună: planificare de tip sovietic, modelare a economiei după ideologii, inegalitate economică acută, sărăcie în continuă expansiune, capitalism de supraveghere securistic - monopolist, scut "democratic" european (asta în condiţiile în care siguranţa şi ordinea publică sunt la cele mai scăzute niveluri din ultimii 80 de ani), supra-reglementare, cea mai grea povară birocratică din lume şi din istorie, nebunia războiului şi a înarmării, focus pe chestiuni marginale şi obsesii pentru pseudo-ştiinţa medicală şi climatică. Cu aşa ceva, nu ai cum să fii model pentru ţări în curs de dezvoltare, nu poţi convinge să fii ales în afaceri în dauna SUA, China, Rusia. Sunt unele slăbiciuni care au fost chiar recunoscute de şefimea europeană: Green Deal (apud Donald Tusk), slaba dezvoltare a tehnologiei (apud Mario Draghi), hiper-reglementarea şi povara birocratică (apud von der Leyen).

Dar există şi o parte plină a paharului. Europa este generatorul şi depozitarul unor valori fundamentale ale lumii şi ale vieţii în civilizaţie. De asemenea, Europa obişnuia să fie spaţiul drepturilor fundamentale ale omului şi al libertăţilor cetăţeneşti.

Ceea ce Europa avea în 1989, când era cel mai mai mare actor comercial al lumii (23% din PIB - ul global atunci) şi campionul bunăstării populare şi ceea ce UE a abadonat treptat începând cu anul 2001 este exact ceea ce lumea are acum nevoie. Adică: economia de piaţă, responsabilitatea pentru eşec, democraţia consumului şi distribuţia echitabilă a bogăţiei, libertatea opiniei şi a expresiei, schimbarea democratică, educaţia, inovaţia, valorile, drepturile, cultura, credinţa, pacea. Exact asta este şi soluţia - întoarcerea la ceea ce a făcut Europa să fie măreaţă, la acel vis pe care românii l-au avut şi la Revoluţia din 1989, dar şi la momentul aderării la UE, în 2007.

(C)