Grampet a început testarea şi omologarea primului vagon modernizat la Electroputere VFU Paşcani cu fonduri din PNRR

F.D.
Companii / 18 septembrie

Grampet a început testarea şi omologarea primului vagon modernizat la Electroputere VFU Paşcani cu fonduri din PNRR

Compania Electroputere VFU Paşcani, parte a Grupului Grampet, a început testarea primului vagon modernizat cu ajutorul fondurilor accesate prin contractele finanţate din PNRR, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În prezent, vagonul se află la Centrul de Testări Feroviare Făurei, al Autorităţii Feroviare Române în vederea efectuării testelor de parcurs, în timp ce structura carcasei vagonului a fost deja supusă testelor de încercări statice.

În anul 2023, fabrica de la Paşcani a câştigat două licitaţii în urma cărora a încheiat cu SNTFC CFR Călători SA două contracte de modernizare a 42 de vagoane de călători, finanţate prin PNRR, a căror valoare cumulată depăşeşte 66 de milioane de euro.

"Industria feroviară este vitală pentru economie. Transportul pe calea ferată este mai sustenabil decât alte tipuri de transport, iar statul român trebuie să sprijine dezvoltarea acestei industrii strategice pentru ţară. Vagonul care se află acum în teste este doar primul dintre multe altele şi sperăm ca pe viitor să ne putem angaja în numeroase astfel de proiecte, prin care să contribuim la dezvoltarea şi modernizarea întregii flote de vagoane de pasageri din România. Starea actuală a reţelei de cale ferată din ţară reprezintă pentru noi, companiile din domeniu, o provocare ce odată depăşită, va aduce oportunităţi majore. Pe acestea ne dorim să le putem valorifica în favoarea tuturor, dar mai ales a călătorilor care vor beneficia de condiţii de călătorie mai bune" - Gruia Stoica, preşedintele Grupului GRAMPET.

Vagoanele modernizate la Paşcani vor circula în Europa

Acestea sunt cele mai complexe proiecte de modernizare a vagoanelor de călători, realizate la Electroputere VFU Paşcani, vagoane ce respectă Specificaţiile Tehnice de Interoperabilitate, iar după încheierea testelor vor fi certificate CE.

Termenul limită de modernizare a tuturor celor 42 de vagoane este luna iunie a anului 2026. Contractele includ, pe lângă serviciile de modernizare a garniturilor, şi servicii de mentenanţă preventivă şi corectivă, pe o perioadă de nouă ani după modernizarea lor.

Cele 42 de vagoane vor circula pe căile ferate din România, Austria şi Ungaria.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Faceti ba vagoane ca cele din 2000. Vagoanele de clasa 2a aveau compartimente cu 6 locuri, scaune care se intindeau (un pic), radio cu volum reglabil, geam care se deschide !

    1. Tu nu vezi ca de ala este?

      Ce va mai place sa circotiti! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb