GRAMPET Logistics, parte a GRAMPET Group, a anunţat demararea unui proiect important de producţie de bitum polimerizat la Oneşti, conform unui comunicat emis pe redacţiei, din care transmitem următoarele.
Compania a contractat patru staţii de producţie, fiecare având o capacitate anuală de 120.000 tone, totalizând 480.000 tone anual. Prima unitate, aflată deja în montaj pe platforma fostei rafinării RAFO din Oneşti, urmează să înceapă testarea în luna aprilie.
Proiectul vine ca urmare a cererii crescute de bitum pe piaţa din România şi are ca scop asigurarea unei aprovizionări constante pentru sectoarele economice ce utilizează acest produs, precum şi pentru pieţele internaţionale, în special Republica Moldova şi Ucraina. În cazul în care estimările iniţiale se confirmă, GRAMPET Group are în vedere extinderea producţiei pentru a creşte capacitatea de livrare.
"Intenţia noastră este de a ajuta constructorii de drumuri şi autostrăzi pentru a-şi atinge ţintele din contractele finanţate prin PNRR. Această investiţie reprezintă o dezvoltare adiacentă a business-ului nostru şi un pas strategic în consolidarea prezenţei GRAMPET Group la nivel local şi regional", a declarat Gruia Stoica, preşedintele GRAMPET Group, potrivit comunicatului.
Staţiile de producţie sunt proiectate pentru a atinge o capacitate medie de topire de 15-18 tone de bitum pe oră/unitate de topire, la o temperatură de 165°C, pentru unităţile standard şi 15 tone pe oră pentru bitumul modificat cu polimeri. După topire, bitumul lichid va fi transferat rapid către rezervoarele de depozitare printr-un sistem avansat de pompare şi încălzire cu ulei diatermic, garantând o livrare rapidă şi eficientă către beneficiari.
Noua staţie de producţie este complet automatizată şi a fost concepută pentru topirea bitumului importat, care ajunge în formă solidă, şi ajustarea acestuia pentru a corespunde specificaţiilor cerute de producătorii de asfalt. Unitatea este echipată cu un sistem avansat de control care permite gestionarea precisă a proceselor tehnologice. Cabina de control, integrată în unitate, este construită pentru a rezista intemperiilor, asigurând operarea continuă chiar şi în condiţii meteorologice dificile. Sistemul de încărcare şi descărcare a camioanelor este optimizat, incluzând pompe de circulaţie şi mecanisme de management al fluxului de produs, ceea ce garantează un proces rapid şi eficient. Staţia include rezervoare special concepute pentru bitumul polimerizat şi pentru cel standard, echipate cu agitatoare care asigură menţinerea omogenităţii produsului. De asemenea, staţia dispune de o unitate automată de dozare a polimerilor şi o pompă de bitum cu angrenaj elicoidal, care permite un transfer eficient şi uniform al produsului. Întregul sistem de producţie este susţinut de un mecanism de încălzire cu ulei diatermic de mare capacitate, compatibil atât cu gazul, cât şi cu motorina, pentru a asigura o funcţionare optimă în orice condiţii externe.
Staţia va începe producţia de serie în aprilie 2025, după finalizarea proceselor de montaj şi testare, marcând debutul GRAMPET Group în domeniul producţiei şi distribuţiei de bitum polimerizat.