Grecia se confruntă cu incendii majore şi un val de caniculă

G.D.
Internaţional / 24 iulie 2022

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

Pompierii din Grecia s-au luptat, astăzi, cu trei incendii forestiere majore în nord, sud şi est şi există temeri de pagube suplimentare din cauza valului de căldură care a cuprins ţara, relatează AFP, potrivit News.ro.

Pe insula Lesbos, incendiul izbucnit ieri, care a dus la evacuarea a sute de turişti şi locuitori ai staţiunii de pe litoral Vatera, a continuat să provoace pagube, potrivit pompierilor.

Astăzi dimineaţă, zeci de pompieri luptau cu flăcările folosind patru bombardiere cu apă şi două elicoptere.

Cel puţin patru locuinţe au fost distruse, potrivit postului de stat ERT.

De ieri, Grecia a fost afectată de un val de căldură care se preconizează că va dura zece zile şi în unele regiuni sunt aşteptate temperaturi de 42°C, stârnind temeri de alte incendii.

În nordul ţării, pompierii, asistaţi de voluntari, continuă să lupte pentru a patra zi consecutiv împotriva unui incendiu violent în Parcul Naţional Dadia, cel mai mare sit Natura 2000 din Grecia, cunoscut pentru colonia sa de vulturi.

Incendiul, neobişnuit de dificil conform purtătorului de cuvânt al pompierilor, Yiannis Artopoios, a forţat autorităţile să evacueze satul Dadia ieri seara. A distrus deja aproape 500 de hectare de pădure.

Incendiul a ajuns la observatorul vulturilor şi se apropia de clădirile unei unităţi de management al ariei protejate.

"Cel mai important lucru pentru noi este siguranţa sătenilor şi toate forţele vor fi desfăşurate acolo", a declarat guvernatorul din Evros, Dimitris Petrovits, agenţiei de presă Athens.

Îngrijirea animalelor rănite este o prioritate de vârf pentru autorităţi, a adăugat el Petrovits.

În Peloponez, satul Chrysokelaria a trebuit să fie evacuat ieri seara din cauza unui incendiu în apropiere de Koroni.

Astăzi, în jurul prânzului, focul a fost lichidat de pompieri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb