Green Group investeşte într-o secţie de reparaţii electronice şi electrocasnice

Ana Felea
Companii / 8 iunie 2022

Green Group investeşte într-o secţie de reparaţii electronice şi electrocasnice

Green Group, care activează în sectorul reciclării, a anunţat o nouă investiţie la Buzău, acolo unde deţine deja mai multe fabrici şi o alta este în construcţie.

Constantin Damov, directorul companiei, a explicat că anul viitor ar urma să pună în funcţiune o secţie de reparaţii electrocasnice şi electronice. Practic, aceste produse aduse spre reciclare şi care sunt în stare bună să fie reparate şi apoi introduse pe piaţa socială.

"Noi ne gândim, în viitorul apropiat, ne mai trebuie o lege, am insistat foarte mult, am lucrat în asociaţii să treacă o lege în România, aceea de reparare în vederea reutilizării. Deci noi sperăm componente din frigidere, din maşini de spălat să poată fi folosite ca piese de schimb şi să trecem la ceea ce economia circulară ne impune, la prelungirea duratei de viaţă a obiectelor noastre şi să avem şi o secţie de reparaţii frigidere, televizoare pe care noi să le putem da, după aceea, pe piaţa socială. Există o piaţă întreagă în România de persoane şi chiar de instituţii care nu-şi permit bugete de achiziţii pentru echipamente de ultimă generaţie, dar toţi ar vrea să beneficieze de un televizor plat, de un frigider, congelator sau computer. Şi atunci acea piaţă ar putea fi satisfăcută, iar noi, înainte de a le transforma în materiale, am putea să le menţinem ca produse", a spus Constantin Damov, la un post de televiziune din Buzău.

Secţia ar putea funcţiona chiar de anul viitor, adică la câteva luni după ce va fi deschisă şi noua fabrică de la Frasinu, aflată în construcţie. Potrivit directorului grupului de firme, circa 5 - 10% din cantităţile de electrocasnice şi electronice colectate să ajungă în secţia de reparaţii şi mai apoi reintroduse pe piaţa socială.

"Noi sperăm ca acea secţie de reparaţii în vederea reutilizării să o deschidem anul viitor şi, ca şi procent, noi spunem că un minim de 5%, optimist 10% din cantităţile pe care noi le primim, să le putem repara şi repune în reutilizare. Înseamnă nişte cantităţi enorme, dacă vom calcula la o capacitate de 7000-8000 de tone, noi vorbim de 400-500 de tone pe lună, deci 400-500 de tone de electronice reutilizabile înseamnă mii de aparate. Sperăm să putem să facem acest lucru. Tendinţa europeană este întâi de a repara înainte de a recicla şi de extindere a ciclului de viaţă şi, prin aceasta, să contribuim la repoziţionarea României nu doar ca reciclator, ci şi în zona de reutilizare, acolo unde Europa şi-a propus ţinta de minimum 12% la electronice. Această secţie va fi la Frasinu, deci este clar că acolo vom avea o creştere", a mai spus Damov.

Aparatele ce urmează să fie revândute vor fi de bună calitate, mai ales că, a explicat Damov, de multe ori sunt aduse spre reciclare chiar electronice şi electrocasnice în stare bună de funcţionare.

"Ne vin aparate aproape noi, sunt persoane care au venituri mai mari care schimbă televizoarele la doi ani, la un an, frigiderele la fel, a apărut ceva care sclipeşte mai mult sau face cuburi de gheaţă sau orice altceva şi ne vin aparate în stare de funcţionare, ele trebuie doar verificate şi date în folosinţă celor care au nevoie şi sunt dispensare, sunt şcoli în mediul rural, primării care nu-şi permit să aibă un fotocopiator, computere, sistemul de wi-fi, frigidere şi noi am putea să facem cumva ca aceste goluri să fie umplute", a explicat directorul grupului de firme.

Pentru ca această idee să devină funcţională este nevoie şi de o modificare legislativă prin care reciclatorul să poată emite şi certificate de garanţie acestor produse.

"Avem nevoie de o modificare legislativă pentru că nu poţi să pui pe piaţă un echipament reparat dacă nu îi dai o garanţie, dacă nu răspunzi - cineva l-a reparat greşit şi poţi să ai un şoc electric când îl atingi sau poate să incendieze un apartament - cineva trebuie să răspundă şi atunci ele trebuie etichetate cu numele celui care le-a reparat, trebuie o perioadă de minimum 6 luni de garanţie, iar la sfârşitul celui de-al doilea ciclu de viaţă trebuie, la fel, să-l culegi, să-l colectezi în vederea reciclării. Deci avem nevoie de această lege", a anunţat Constantin Damov.

Investiţia pentru această secţie va ajunge până la 2 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb