Grupul Knauf va investi în ţara noastră peste 200 milioane de euro

V.G.
Piaţa de Capital / 11 octombrie 2022

Adrian Garofeanu, Director General al Knauf Insulation România şi Bulgaria

Adrian Garofeanu, Director General al Knauf Insulation România şi Bulgaria

Grupul Knauf anunţă cea mai mare investiţie din domeniu în România din ultimii 5 ani, în valoare de peste 200 de milioane de euro, arată un comunicat de presă remis astăzi redacţiei.

Potrivit sursei citate, investiţia grupului german pe piaţa locală se va concretiza prin dezvoltarea a două unităţi de producţie în judeţele Mureş şi Cluj, pentru materiale de izolaţii, respectiv pentru gips-carton şi profile metalice, care împreună vor genera peste 200 de noi locuri de muncă.

Investiţiile au ca obiective încurajarea producţiei locale a materialelor de construcţii, oferind posibilitatea României de a asigura o parte din necesarul intern, precum şi de a deveni un exportator în regiune, mai ales în contextul în care lanţurile de aprovizionare sunt afectate şi influenţează capacitatea logistică europeană.

"Acest angajament demonstrează încrederea noastră în România şi colegii noştri de aici. Împreună, stabilim noi standarde pentru a construi şi a locui aici. Prin această investiţie de peste 200 de milioane de euro, sprijinim concret iniţiativa de economisire a energiei. În plus noile unităţi de producţie sprijină ambiţiile de creştere ale Grupului Knauf şi transmit un mesaj important clienţilor noştri din România, Europa Centrală şi de Est. Într-un moment în care eficienţa energetică este mai importantă ca niciodată în lumina situaţiei internaţionale, această dezvoltare arată că ne pasă de clienţii noştri şi că le aducem soluţiile de înaltă calitate mai aproape ca niciodată", declară Alexander Knauf, Partener General al Grupului Knauf.

Importanţa pieţei româneşti pentru grupul Knauf a crescut în ultimii ani. Deşi iniţial România a importat materiale Knauf, compania produce acum o bună parte din produse pentru a acoperi cererea locală de aici şi exportă în regiunile învecinate.

Investiţie de peste 135 milioane de euro în noua fabrică Knauf Insulation din Târnăveni, judeţul Mureş

Investiţia în noua fabrică Knauf Insulation, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa materialelor izolante, parte a Grupului Knauf, în valoare de peste 135 milioane de euro, va contribui la creşterea eficienţei energetice în Europa de Est.

În prima etapă s-au investit peste 4 milioane de euro în modernizarea şi retehnologizarea fabricii existente, preluată de companie la începutul anului, pentru a creşte producţia de la 7.000 de tone pe an de vată minerală la 10.000 de tone.

Noua unitate de producţie ce urmează să fie finalizată, în 2024, va fi cea mai modernă fabrică de vată Knauf Insulation din Europa Centrală şi de Est, va crea peste 100 de noi locuri de muncă şi va asigura o producţie anuală de peste 75.000 de tone de vată minerală cu scopul de a deservi atât necesarul intern, cât şi pieţele din Europa Centrală şi de Est.

"Fiind o afacere de familie cu Menschlichkeit (umanitatea) ca una dintre valorile noastre de bază, este important pentru noi să fim un angajator bun şi un vecin bun în toate comunităţile unde activăm. Suntem mândri că jucăm un rol atât de important în comunitatea şi economia din Târnăveni şi aşteptăm cu nerăbdare să ne consolidăm relaţia cu cei cu care lucrăm la fabrică, comunitatea locală şi autorităţile române", a declarat Adrian Garofeanu, Director General al Knauf Insulation România şi Bulgaria.

Fabrica va juca un rol important oferind capacitate suplimentară de vată minerală în următorii ani contribuind astfel la îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor şi va încuraja mai multe renovări în România şi regiune. Produsele Knauf Insulation contribuie la economia de energie a clădirilor, iar în România aproximativ 85% din clădiri au nevoie de izolaţie pentru a îndeplini cerinţele de performanţă energetică. Ca urmare, există o nevoie urgentă de a inspira un val de renovare în toată ţara pentru a ajuta la reducerea consumului de energie şi la îmbunătăţirea securităţii energetice a ţării.

Pe lângă economisirea energiei, renovarea clădirilor reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi stimulează economia. În Europa, clădirile sunt responsabile pentru 36% din emisiile de CO2, iar renovarea contribuie la o acţiune semnificativă împotriva schimbărilor climatice, creând în acelaşi timp mii de noi locuri de muncă.

Totodată, există niveluri fără precedent de finanţare care sunt puse la dispoziţie ţărilor europene prin programe precum Pactul verde al Uniunii Europene, Fit For 55, Valul de renovare şi REPowerEU pentru a creşte numărul de clădiri eficiente din punct de vedere energetic şi a conduce la decizia mai multor renovări, în special pentru clădirile publice, cum ar fi spitalele şi şcolile, precum şi casele unifamiliale.

Knauf Gips investeşte 76 milioane euro într-o fabrică de plăci din gips-carton şi profile metalice la Huedin, judeţul Cluj

Potrivit reprezentanţilor companiei, lucrările de construcţie vor demara anul viitor, urmând ca producţia să înceapă în a doua jumătate a anului 2024. Fabrica din Huedin este proiectată pentru a răspunde celor mai exigente norme în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi impactul asupra mediului, în acest sens fiind dotată cu cea mai inovativă tehnologie din domeniul cuptoarelor şi uscătoarelor. Numărul total de locuri de muncă nou create va ajunge la 100.

Fabrica va prelucra materie primă de la carierele de gips din Leghia, va avea o capacitate anuală de 30 milioane m2 şi va produce întreaga gamă de plăci din gips-carton de la cele standard până la cele speciale pentru protecţie la foc, rezistenţă la umiditate şi cu performanţe de izolare fonică superioară.

De asemenea, noua fabrică Knauf Gips va avea în dotare o linie de producţie a profilelor metalice, care va produce anual peste 15 milioane de metri liniari.

Produsele care se vor livra pe piaţa internă vor însuma circa 50% din capacităţile de producţie, restul fiind destinat exportului către tările din proximitate cum ar fi Ungaria, Serbia şi Republica Moldova. Fabrica din Huedin va acoperi cererea din nordul ţării, iar pentru cea din sud este preconizat a se continua importurile din Bulgaria.

"Divizia de gips a grupului Knauf are o prezenţă puternică pe pieţele din Europa Centrala şi de Est, unde deţine mai multe unităţi de producţie a plăcilor din gips-carton. Ca importator am reuşit să promovăm cu succes pe piaţa locală cele mai performante sisteme din gips-carton, iar împreună cu colegii nostri de la Norgips suntem lideri ai pieţei locale de mai bine de 15 ani. Proprietarii au decis să investească în România arătând ÎNCREDERE că pieţele vizate de producţia locală au potenţial de creştere long-term. Consumul anual de placă de gips-carton în România este de circa 3 m2 / locuitor, iar în pieţe mai mature din Europa depăşeşte chiar şi 6 m2 / locuitor. Însă unul din principalele motive ale investiţiei locale este ÎNCREDEREA în echipele locale şi în parteneriatele create că pot duce afacerea locală la un nivel superior", a declarat Mihai Marinescu, Directorul Comercial al Knauf Gips România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. 200 milioane pentru 200 de locuri de munca se pot treptat sa fie automatizate dupa (adica sa scada locurile de munca) arata un impact mic in piata muncii directe si un impact mare in profitabilitatea interna si externalizare profituri viitoare catre compania mama.

    s c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb