Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a declarat că neîncrederea este cea care împiedică băncile să ofere credite sectorului neguvernamental. "Încercăm să clădim această încredere cu ştiri tot mai proaste", a precizat domnia sa.
Guvernatorul BNR a spus că o panică bancară se tratează cu "munţi de bani", nu cu sfaturi sau teorie monetară, acestea putând chiar înrăutăţi situaţia. În acest sens, Banca Centrală deţine o rezervă în numerar, reprezentând "câteva procente" din masa monetară bani indispensabili pentru buna funcţionare a sistemului de plăţi, potrivit domnului Isărescu. "Trebuie să ţinem cont că plăţile finale se fac cu bani tari, adică bancnote, iar lipsa acestora este echivalentă cu imposibilitatea stingerii de plăţi finale, o situaţie care nu este departe de faliment", a declarat Mugur Isărescu.
Domnia sa a precizat că BNR nu mai realizează plăţi directe ca urmare a restricţiilor puternice care sunt aplicate. "Surplusul rezultat în urma reducerilor salariale de 25% din anul 2010 nu a putut fi virat direct la bugetul de stat; atât de puternice sunt restricţiile", potrivit guvernatorului BNR.
Mugur Isărescu a adăugat că speră ca problema tipăririi de bani să fie abordată cu mai multă atenţie ca să nu degenereze în panică la nivelul populaţiei.