Guvernul a adoptat hotărârea privind prelungirea stării de alertă

S.B.
Miscellanea / 6 ianuarie 2022

Guvernul a adoptat hotărârea privind prelungirea stării de alertă

Guvernul a adoptat, joi, hotărârea privind prelungirea stării de alertă, iar noile măsuri, între care cea referitoare la purtarea de măşti medicale sau FFP 2, urmează să intre în vigoare sâmbătă, informează news.ro.

"Începând cu data de 8 ianuarie 2022 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării (...)", se arată în hotărârea adoptată de Guvern.

Documentul are 3 anexe.

"În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, în toate spaţiile publice închise şi deschise, se poate institui obligativitatea purtării măştii de protecţie tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în anexa 2.

Totodată, "sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise", cu unele excepţii.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus menţinerea obligativităţii purtării a măştii de protecţie doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise. Astfel, s-a propus renunţarea la măştile textile, care nu asigură protecţie.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Care e urgența? Nu cumva să lase oamenii să respire liber.

    1. Fa o plimbare pe la spitale sa intelegi cu cata urgenta se pune problema respiratului liber.

      ...

      da, 400 la ATI din 20 milioane

      400 la ATI la un moment dat, plus cei inghesuiti in alte sectii. In fiecare luna, sunt mii de oameni in aceasta situatie.

    Guvern de infractorii. Toate Hotararile de alerta au fost anulate pana acum, iar ei continua sa incalce legea. Singurul care mai poate sa faca dreptate asupra acestor infractori de drept comun este POPORUL, care deocamdata doarme in cotet.

    1. Pe de alta parte, agitatorul e vigilent dar, ineficient.

      ...

      Stii foarte bine ca guvernul incalca Constitutia prin Hotararile ilegale pe care le da (nu eu spun ci justitia care le anuleaza pe banda rulanta), (...). Unde-i ordin nu-i tocmeala, trebuie sa iti faci norma.

      A zis Arafat că nu e nicio problema cu Justiția, că hotărârile nu sunt definitive și au fost atacate la Înalta Curte.

      Câinii latră, ursu trece... 

    este o datorie ci-vi-ca sa dam in judecata guvernul. Au prelungit starea mai ales datorita: sarbatorilor, Untold, Electric kakastle, congren pnl cu 5000 membri, etc etc

    1. Pai asta face si aceasta HG. Interzice toate petrecerile si sedintele. Gata. Lumea sa stea acasa sau sa mearga individual in natura la aer curat. Ce petrecere era ieri la Dichiu. Erau zeci de masini si zeci de oameni pe partie la sanius, cu copii, cu bunici. Zapada, hmm.... asa si asa, cam putina.

      Am uitat sa mentionez....era o partie neamenajata, deci la care nu se aplica niciun certificat fascist. Lumea a inceput sa isi faca propriile partii doar ca sa se poata bucura de zapada fara restrictiile tampitilor.

      Cat eroism pentru hedonism.

      Aici, declar zona Dichiu din Bucegi o zona libera de cripto-fascismul Covid.

      Cine este vrea sa se bucure de soare, de natura sa vina la cabana Dichiu. Nu sunt locuri decat pentru cam 50-60 de masini. Atat putem cuprinde. Fascistii vaccinisti sunt rugati sa nu intra in zona fiindca vor fi alungati. 

    traim intr-o tara decupata din Kafka...

    aproape TOATE celelalte HG-uri prin care se reinstituie starea de alerta au fost declarate ILEGALE de instante judecatoresti (TOATE... pana la oct- nov 2021 - dar si pentru restul procedurile judecatoresti sunt in lucru) ....  

    si ei continua... e ca si cum guvernul continua sa decida ILEGAL stari de alerta si interdictii (si urmeaza din 15-31 ianuarie 2022 pana spre 31 martie 2022 si stare de urgenta iarasi ca in iarna-primavara 2020 ... ) si puterea judecatoreasca vine din spate si le deconstruieste si le declara ilegale....  

    si poporul sta si se uita prostit cum e calcat in picioare de presedinte si guvern ... desi forta judecatoreasca semnalizeaza continuu ca TOTUL E ILEGAL IN FRUNTE CU ILEGALUL ARAFAT CARE AR TREBUI SCOS IN SUTURI DIN TARA!  

    cum ziceam... decupata din Kafka realitatea asta!  

    1. Pentru tov. Kakarat s-a ales deja Pomul de care va fi atarnat!!!

      Dar banditu inca mai fura fara limita!!!!.  

      Corect!

      Ar trebui modificată constituția și introdusă pedeapsa capitală! În acest caz nu ar fi vorba de un pom ci de o pădure mare și deasa!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb