Guvernul SUA acordă Shell dreptul de a explora petrol în Oceanul Arctic

Alexandru Costea
Internaţional / 18 august 2015

Guvernul Statelor Unite ale Americii a acordat Royal Dutch Shell autorizaţie pentru activităţi de explorare a petrolului şi gazelor naturale în Oceanul Arctic, decizie aşteptată de mult timp de companie, dar care escaladează un conflict între ecologişti şi administraţia Obama, potrivit Wall Street Journal.

"Activităţile de forare din largul Alaskăi au loc după cele mai înalte standarde de siguranţă, protejare a mediului şi capacitate de reacţie în situaţii de urgenţă", a declarat Brian Salerno, director al biroului pentru siguranţă şi preotecţie a mediului din Departamentul de Interne.

Planurile de forare ale Shell în Oceanul Arctic au fost aprobate în mai, condiţionat, dar compania a mai avut nevoie de mai multe alte aprobări. Shell are timp până la sfârşitul lunii septembrie să foreze în regiune, înainte ca activităţile să fie îngreunate de îngheţ, potrivit unui purtător de cuvânt.

Grupurile ecologiste au condamnat decizia autorităţilor americane, argumentând că este contrară angajamentului public al preşedintelui Obama de a combate schimbările climatice şi de a susţine mai mult exploatarea resurselor de energie regenerabilă.

Dacă Shell va descoperi petrol şi gaze în Oceanul Arctic, va avea nevoie de noi autorizaţii pentru a extrage resursele, procese care ar putea necesita cel puţin 10 ani.

Shell a încercat să foreze în Oceanul Arctic din 2007, dar nu a reuşit să facă acest lucru. O tentativă de acest fel a eşuat în 2012, din cauza vremii nefavorabile şi a problemelor tehnice.

Grupul anglo-olandez intenţionează să investează în acest an 1 miliard de dolari în proiectul arctic, pe lângă 7 miliarde de dolari cheltuite deja în ultimii 8 ani.

Nicio companie energetică nu forează în prezent în porţiunea americană a Oceanului Arctic. ConocoPhillips şi Statoil deţin la rândul loc concesiuni în Oceanul Arctic, dar cele două companii nu au planuri imediate de a fora în regiune.

Potrivit datelor din 2011 ale Departamentului de Interne, rezervele de petrol recuperabile din mările arctice Beaufort şi Ciukci se ridică la 22 de miliarde de barili. Statele Unite produc în prezent circa 9,5 milioane de barili de petrol pe zi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb