Hamas anunţă reluarea negocierilor cu privire la acordul cu Israelul

M.P.
Internaţional / 12 martie

Hamas anunţă reluarea negocierilor cu privire la acordul cu Israelul

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat marţi că s-au reluat, la Doha, în Qatar, negocieri indirecte cu Israelul privind o continuare a armistiţiului în Războiul din Fâşia Gaza, aflat în vigoare de la 19 ianuarie, relatează AFP.

"O nouă rundă de negocieri în vederea încetării focului a început" şi "sperăm că vor conduce la progrese tangibile către lansarea celei de a doua faze" a acordului, a anunţat într-un comunicat un oficial re rang înalt din cadrul Hamas, Abdel Rahman Shadid.

"Sperăm ca eforturile emisarului american (Steve Witkoff) să conducă la începerea negocierilor celei de a doua faze" a acestui acord, a adăugat el, subliniind că administraţia americană - aliata istorică a Israelului - poartă "responsabilitatea susţinerii sale nelimitate a Guvernului de ocupaţie".

Acordul de încetare a focului, smuls de către Statele Unite, Qatar şi Egipt, a condus la un armistiţiu, la 19 ianuarie, după 15 luni de război devastator în Fâşia Gaza, în urma atacului Hamas de la 7 octombrie 2023 în sudul Israelului.

În cadrul primei faze a acordului - care s-a încheiat la 1 martie -, Hamas a eliberat 33 de ostatici israelieni - inclusiv opt morţi - răpiţi ăn atacul de la 7 octombrie, în schimbul eliberării de către Israel a aproximativ 1.800 de deţinuţi palestinieni din închisori israeliene.

Delegaţiile israeliană şi a Hamas încearcă - prin intermediari americani şi din Qatar - să depăşească dezacorduri cu privire la a doua fază a acordului.

Acordul prevede, potrivit Hamas, un armistiţiu permanent, o retragere totală a Israelului din Fâşia Gaza şi eliberarea ultimilor ostatici.

Israelul, însă vrea o prelungire a primei faze a acordului - până la mijlocul lui aprilie - şi cere, pentru a trece la faza a doua, o "demilitarizare totală" a Fâşiei Gaza, plecarea Hamas şi eliberarea unor primi ostatici.

Potrivit armatei israeliene, în Fâşia gaza se află în continuare 58 de ostatici - dintre care 34 au fost declaraţi morţi, iar 24 sunt în viaţă.

Emisarul american însărcinat cu ostatici, Adam Boehler, care a discutat recent în mod direct - într-un gest fără precedent - cu Hamas, evoca duminică un acord privind eliberarea ostaticilor "în săptămânile viitoare".

Însă secretarul de stat american Marco Rubio a făcut un duş redce acestor speranţe luni, catalogând negocierile directe drept o "situaţie unică" care "nu a dat roade".

"Dar asta nu înseamnă că el (Adam Boehler) a greşit încercând", preciza şeful diplomaţiei americane.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb