HAVRILEŢ, ANRE: "Diminuarea ratei reglementate a rentabilităţii, în beneficiul consumatorilor"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 26 iunie 2015

Conducerea ANRE (reglementatorul pieţei noastre de energie) nu a fost foarte fericită când a redus rata reglementată a rentanbilităţii (RRR) pentru distribuitorii şi transportatorul de electricitate, la finele anului trecut, după cum spune Niculae Havrileţ, preşedintele instituţiei.

Domnia sa a declarat, ieri, într-un seminar de specialitate: "RRR a fost redusă de la 8,5% la 7,7% din cauza inflaţiei. Rata de 8,5% a fost agreată pe vremea când inflaţia urca nesustenabil. Acum, practic, nu mai avem inflaţie şi a trebuit să modificăm nişte parametri. Analiza noastră a condus la necesitatea schimbării RRR, chiar dacă începuse deja noua perioadă de reglementare, care direază 5 ani. Diminuarea RRR este în beneficiul consumatorilor. Chiar dacă au înţeles la început ne-au criticat, operatorii până la urmă că am procedat corect".

RRR a fost ajustată la 7,7% de la 1 ianuarie 2015. Mai mulţi operatori din piaţă au reclamat public că decizia ANRE va determina o reducere cu 12% a rentabilităţii financiare a companiilor, care, pentru a se menţine în limitele unor parametri financiari de echilibru, vor fi obligate să aplice corecţii ale planurilor de investiţii.

Mai mulţi operatori au decis deja să dea ANRE în judecată.

În nota de fundamentare care a stat la baza diminuării profitabilităţii distribuitorilor de electricitate, ANRE arată că, pentru evitarea recunoaşterii în cadrul structurii tarifelor reglementate de distribuţie a unor costuri de capital excesive, începând cu cel de-al doilea an al perioadei de reglementare, are dreptul să revizuiască valoarea RRR în funcţie de evoluţia parametrilor luaţi în considerare la determinarea acesteia.

Specialiştii ANRE susţin că au constatat o scădere semnificativă a valorii ratei rentabilităţii investiţiilor fără risc (Rf), în cursul anului 2014, ca urmare a reducerii ratelor dobânzilor din cadrul prospectelor de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discount şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb