HORA prezintă bilanţul economic al industriei şi susţine proiectul 0 taxe pe salariul minim

G.B
Companii / 28 iulie 2021

HORA prezintă bilanţul economic al industriei şi susţine proiectul 0 taxe pe salariul minim

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România - HORA România - prezintă rezultatele unui studiu cu privire la impactul în economie şi situaţia financiară a companiilor active în 11 sectoare din industria HoReCa. Cercetarea a fost realizată de analistul financiar Iancu Guda, la iniţiativa HORA şi FIHR (Federaţia Industriei Hoteliere din România), împreună cu organizaţiile membre în APT (Alianţa pentru Turism), şi analizează activitatea industriei pe întreg parcursul anului 2020, comparativ cu 2019, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, studiul relevă faptul că scăderea vânzărilor la nivel sectorial este de -39%, de la 26 miliarde de lei în 2019 la doar 16 miliarde de lei în 2020, în condiţiile în care 8 din 10 companii au raportat scăderi ale vânzărilor. În ceea ce priveşte situaţia pe judeţe, s-au raportat scăderi la nivelul întregii ţări, însă de intensităţi diferite. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Cluj (-50%), Bucureşti şi Timiş (-44%), iar cele mai mici în Constanţa (-23%) şi Tulcea (-9%).

Totodată, profitul absolut la nivel de industrie a scăzut de 4 ori, de la 3,58 miliarde de lei în 2019, la doar 0,84 miliarde de lei în 2020, astfel că marja netă de profit a scăzut la 5%. Dacă, în 2019, 1 din 10 companii aveau pierderi, în 2020, 4 din 10 companii din cele 11 sectoare de activitate din HoReCa, au înregistrat pierderi.

"Misiunea noastră este să apărăm interesele industriei de ospitalitate şi să fim un sprijin pentru antreprenorii şi operatorii din domeniu, care au nevoie de solidaritate, sprijin şi acţiuni concrete, mai mult decât oricând. Prin acest studiu, ne-am propus să cuantificam consecinţele economice puternic negative ale acestei perioade pline de incertitudini în HoReCa, pentru a sublinia necesitatea şi, mai ales, urgenţa unei strategii de redresare pe termen lung, dezvoltată şi aplicată cu implicarea consistentă a instituţiilor statului, în cel mai scurt timp", a declarat Ion Biriş, Preşedinte HORA.

"Companiile active în sectorul HoReCa au raportat pe parcursul anului 2020 o scădere a vânzărilor cu 39% şi profituri de 4 ori mai mici comparativ cu anul anterior. Astfel, pentru fiecare cifră de afaceri de 100 lei raportată pe parcursul anului 2020 de întreg sectorul HoReCa (în scădere faţă de 164 lei în anul 2019), profitul mediu net a scăzut la doar 5 lei (în scădere faţă de 20 lei în anul 2019). Suplimentar, 45% dintre companiile active în sectorul HoReCa au raportat pierderi pe parcursul anului 2020, comparativ cu doar 8% în anul 2019. Considerând şi companiile cu un grad foarte ridicat de îndatorare ( >90% din active), aproximativ 7 din 10 companii active în sectorul HoReCa prezintă un risc major de insolvenţă la finalul anului 2020, comparativ cu doar 30% în anul 2019. Având în vedere toate acestea, HoReCa a fost cea mai afectată industrie din România pe parcursul anului 2020 în contextul măsurilor luate de guvern împotriva pandemiei COVID-19", a declarat Iancu Guda, analist financiar.

Două măsuri de suport propuse pentru revitalizarea industriei

Proiectul 0 taxe pe salariul minim

Încă de la declanşarea pandemiei de COVID-19, HORA a fost într-un dialog permanent cu autorităţile, atât pentru conturarea unui plan de acţiune care să ofere predictibilitate operatorilor, angajaţilor şi clienţilor deopotrivă, cât şi pentru acordarea compensanţiilor industriilor afectate de contextul socio-economic.

HORA susţine proiectul 0 taxe pe salariul minim, o măsură esenţială pentru a diminua deficitul de personal din industrie. Înainte de criza COVID-19, în industria HoReCa activau 40.000 de societăţi comerciale cu capital 100% românesc, având o cifră de afaceri de 5 miliarde euro. Totodată, industria număra aproximativ 400.000 de angajaţi, reprezentând 10% din totalul angajaţilor care activează în sectorul privat (200.000 de angajaţi direct implicaţi şi aproximativ 200.000 angajaţi ai furnizorilor de produse, materii prime şi servicii). Criza provocată de pandemie a condus la un declin brusc, iar numărul de angajaţi a scăzut cu aproximativ 40%, mulţi dintre aceştia alegând reconversia profesională, din cauza lipsei de predictibilitate din industria ospitalităţii. Principala problemă pentru revenirea şi dezvoltarea sectorului ospitalităţii este atragerea şi profesionalizarea forţei de muncă, iar pentru asta HORA solicită Guvernului o serie de măsuri adresate direct angajaţilor.

HORA propune încă din 2018 introducerea unui impozit de 10% pe bacşişul colectat prin plata cu cardul, ceea ce ar aduce la bugetul de stat venituri de peste 110 mil RON începând cu 2022. În paralel, susţine că HORECA trebuie să fie domeniul în care se pilotează impozitul zero pe salariul minim, ce ar avea costuri anuale de aproximativ 123 mil RON pe an. Beneficiile acestei impozitări preferenţiale ar fi: impactul bugetar net aproape de zero cu propunerea HORA (impozitare bacsiş şi zero taxe tinde către zero); creşterea salariilor celor din domeniul ospitalităţii şi atragerea de forţă de muncă din Diaspora (în special Italia & Spania); creşterea gradului de bancarizare a angajaţilor din domeniu şi accesul acestora la credite de consum şi ipotecare, ceea ar duce la o creştere puternică a consumului din partea acestui sector, precum şi profesionalizarea şi dezvoltarea accelerată a domeniului şi un imbold puternic post pandemic.

Autorizarea operatorilor HoReCa

De asemenea, HORA a realizat şi o analiză cu privire la procesul de autorizare a companiilor din HoReCa la nivelul municipiului Bucureşti, care a evidenţiat faptul că, în urma supra-birocratizării la nivelul primăriilor de sector, doar 700 de restaurante din peste 9.500 au primit autorizaţie de funcţionare din partea primariilor de sector.

Conform evidenţei Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare, în Bucureşti sunt peste 9.500 de unităţi de alimentaţie publică, iar datorită supra-birocratizării, primăriile de sector din Bucureşti au devenit un supracontrolor al altor instituţii ale statului, ceea ce a dus la costuri de peste 60 mil. RON. În intervalul 2019 - 2021, în lipsa unui proces unitar şi coerent de reglementare a autorizării afacerilor din HoReCa, primăriile de sector au pierdut peste 60 mil. RON, sumă care ar fi putut intra la bugetul de stat.

Ca urmare, Organizaţia HORA propune un proiect de simplificare a procesului de autorizare şi reaşezarea relaţiei dintre autorităţile locale şi operatorii economici.

Aceste iniţiative ale Organizaţiei HORA fac parte din campania "Dor de bun şi bine", lansată în luna mai a acestui an, cu misiunea de a facilita crearea unui cadru de funcţionare în siguranţă a business-urilor din HoReCa, precum şi de a relansa acest sector grav afectat de pandemie, printr-o strategie solidă şi sustenabilă. Campania este prezentată de Mastercard, în parteneriat cu CEC Bank, cu sprijinul PepsiCo, Up România, Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării (CLCC), tazz by eMAG, HEINEKEN, Farmec şi MedLife. Informaţiile complete sunt disponibile online, pe platforma dedicată www.dordebunsibine.ro, precum şi pe pagina de Facebook HORA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este pentru IT-isti, impozitul zero. Patronii bogati din Horeca sa-si plateasca angajatii daca ii mai vor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb