Ialomiţianu: România a îndeplinit condiţiile pentru ultima tranşă de la CE

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 28 aprilie 2011

România a îndeplinit condiţiile de reformă şi consolidare fiscală pentru a primi la buget ultima tranşă de la Comisia Europeană (CE), de 150 milioane de euro, a declarat ieri ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

"Conditţiile sunt îndeplinite şi se referă la consolidarea fiscală şi îndeplinirea reformelor", a spus Ialomiţianu referitor la primirea ultimei tranşe de la Comisia Europeană, anunţă Mediafax. Ministrul, prezent la o conferinţă de presă susţinută la Guvern, nu a precizat când va fi virată tranşa de la CE.

Reprezentanţii Comisiei Europene şi României au convenit în luna mai 2009 termenii unui acord de împrumut de 5 miliarde de euro pentru finanţarea deficitului bugetar, parte a unui pachet de asistenţă financiară derulat cu FMI şi alte instituţii internaţionale în sumă de circa 20 de miliarde de euro.

România a primit, la finele lunii martie, a patra tranşă din împrumutul de la CE, în valoare de 1,2 miliarde de euro, astfel încât suma totală virată în ultimii doi ani de Executivul Uniunii Europene în conturile Ministerului Finanţelor Publice se ridică la 4,85 miliarde de euro.

La finele lunii martie, România a decis să prelungească înţelegerea cu FMI şi Uniunea Europeană printr-un acord de tip preventiv, pe doi ani şi în valoare de 5 miliarde de euro.

Astfel, România poate primi doar în caz de urgenţă 3,6 miliarde de euro de la FMI şi 1,4 miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Noul acord este însoţit şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb