Poliţiştii ieşeni au intervenit, ieri noapte, la vila unde locuieşte senatorul PPDD Ionel Agrigoroaei, după ce romii cu care acesta împarte casa i-au distrus branşamentul la gaze naturale, cu un cleşte şi un ciocan, scriu surse din presă.
Intervenţia neautorizată a romilor a fost efectuată joi seară, a declarat parlamentarul, care a sunat la 112. Poliţiştii ieşeni au deschis dosar penal pentru distrugere, urmând să efectueze investigaţii.
Distrugerea ţevii de gaz de la casa în care locuieşte senatorul PPDD îi este atribuită interlopului ieşean Vandam Constantin, de 20 de ani, cel care, acum o jumătate de an, s-a mutat într-o parte a vilei parlamentarului, ca urmare a executării silite a politicianului de către o bancă.
În perioada Sărbătorilor de iarnă, interlopul a sistat şi furnizarea cu apă a imobilului, după ce oprise şi furnizarea de current electric. Senatorul Ionel Agrigoroaei susţine că toate aceste acţiuni au ca scop evacuarea sa din vilă, pentru ca romul să intre în posesia întregului imobil. Vila pe care o împart cele două părţi se află în cartierul Copou, în apropierea Bojdeucii lui Ion Creangă. Imobilul are o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi. Partea câştigată la licitaţie de Vandam Constantin, contra sumei de 37.000 de euro, este de sub 100 de metri pătraţi.
Presa mai scrie că Vandam Constantin face parte din clanul interlop Tănase, din Iaşi. Cosmos, liderul grupării, se află în închisoare, condamnat pentru trafic de cocaină. Vandam a mai fost cercetat pentru distrugere şi ameninţare, după ce a mers cu toporul la angajaţii unui service auto şi a ameninţat cu cuţitul un frizer. Totuşi, interlopul a scăpat de acuzaţii penale, după ce ambele părţi şi-au retras plângerile.