Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins luni cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate formulate de omul de afaceri Dorin Cocoş şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, transmit sursele din presă.
De asemenea, ÎCCJ a stabilit termen 19 noiembrie pentru ca Gheorghe Ştefan să depună cauţiunea în cazul cererii de eliberare sub control judiciar pe cauţiune.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, pe 5 noiembrie, menţinerea în stare de arest preventiv a fostului ministru Gabriel Sandu, a primarului din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi a oamenilor de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, cercetaţi în dosarul Microsoft.
În cazul lui Nicolae Dumitru, Completul de 5 judecători a admis contestaţia la decizia de arestare doar în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, însă a admis propunerea de arestare preventivă a lui pentru spălare de bani, de la data de 5 noiembrie până la 27 noiembrie.
Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan şi Nicolae Dumitru sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu de luare de mită în formă continuată şi spălare de bani.