IEA: În acest deceniu se înregistrează un surplus major de petrol

S.B.
Materii Prime / 12 iunie

IEA: În acest deceniu se înregistrează un surplus major de petrol

Pieţele petroliere mondiale se confruntă în acest deceniu cu un surplus "major" deoarece renunţarea la combustibilii fosili duce la o aplatizare a cererii, pe fondul creşterii abundente a ofertei, se arată într-un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), informează Agerpres.

Consumul mondial "va încetini" la 105,6 milioane de barili pe zi (bpd) în 2029, un nivel cu aproximativ 4% mai ridicat decât în 2023, pe fondul majorării vânzărilor de vehicule electrice (EV) şi a îmbunătăţirii eficienţei energetice, a informat organizaţia cu sediul la Paris.

Între timp continuă să crească producţia de ţiţei, în special în SUA.

"După redresarea în urma pandemiei, tranziţia spre energia verde avansează, structura economiei chineze se schimbă, iar creşterii cererii de petrol pe plan global încetineşte. Majorarea ofertei de petrol ar putea în mod potenţial afecta preţurile până la finalul deceniului", a afirmat Fatih Birol, directorul general al IEA.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului este în jur de 80 de dolari. În ultimele zile preţul ţiţeiului a fost în scădere, pe fondul perspectivei economice fragile din China, un consumator important, şi al incertitudinilor privind ritmul reducerii dobânzilor în principalele economii mondiale.

Consumul mondial de petrol va continua să crească în următorii ani, adăugând patru milioane de barili pe zi până la finalul deceniului, pe fondul extinderii economice din India şi China, şi a majorării consumului în industria aviatică şi în petrochimie. Dar folosirea combustibililor fosili va continua "tendinţa descendentă din ultimul deceniu" în economiile dezvoltate, scăzând de la 46 milioane de barili pe zi în 2023 la 43 milioane de barili pe zi până în 2030, cel mai redus nivel din 1991. Chiar şi cererea din China va încetini la aproximativ 18 milioane de barili pe zi, conform raportului.

"Companiile petroliere ar trebui să se asigure că au pregătite planurile şi strategiile de afaceri", a declarat Birol.

IEA a înrăutăţit estimările privind consumul în acest an cu 100.000 bpd, la 960.000 bpd. Unul din riscurile la adresa previziunilor IEA îl reprezintă o încetinire peste aşteptări a tranziţiei spre energia curată.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb