Ieftinirea banilor nu este suficientă pentru repornirea economiei condamnate a zonei euro

Federal Reserve a majorat dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, conform aşteptărilor, până la intervalul ţintă 5,25% - 5,5%, corespunzător celui mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani.

La fel a făcut şi Banca Centrală Europeană, care a dus dobânda de referinţă la 4,25%, de asemenea un maxim al ultimilor 22 de ani.

În cazul BCE, decizia a fost determinată nu doar de rata inflaţiei, departe de ţinta de 2% pe care o asimilează stabilităţii preţurilor, în ciuda faptului că reprezintă o creştere exponenţială a acestora, cât mai ales de decizia băncii centrale americane. Orice creştere peste Ocean are influenţe majore în Europa, în special din perspectiva fluxurilor de capital.

După decizia Federal Reserve, analiştii de la Bank of America au precizat că "dacă rata lunară a inflaţiei nu se menţine sub 0,1%, rata anuală a inflaţiei va fi deasupra pragului de 3% la sfârşitul anului, un nivel încă prea ridicat pentru Fed".

Aceasta înseamnă că Federal Reserve va continua majorare dobânzii de politică monetară şi va obliga BCE să facă acelaşi lucru, mai ales în condiţiile în care au apărut semnale că perioada de temperare a inflaţiei din zona euro se apropie de sfîrşit.

Economiştii de la Bloomberg au remarcat recent că inflaţia din Germania a crescut notabil în iunie 2023, în condiţiile în care rata core a inflaţiei a înregistrat un salt şi mai mare, iar "aceasta evoluţie, deşi reflectă efectul de bază, nu creează o impresie prea bună pentru BCE".

Dincolo de efectul de bază, o nouă presiune de creştere a preţurilor de consum va veni tot de la energie, în condiţiile în care autorităţile nu pot menţine la nesfîrşit subvenţiile pentru firme şi gospodăriile populaţiei, în paralel cu forţarea iresponsabilă a programelor de trecere la energia verde.

"Inflaţia rămâne prea ridicată pentru prea mult timp", a declarat preşedintele BCE, Christine Lagarde, la conferinţa de presă care a urmat şedinţei de politică monetară, iar aceasta înseamnă că "nu se reduc dobânzile, poate fi o creştere sau poate fi o pauză, însă pauza depinde de datele economice".

A spune că deciziile depind de date înseamnă recunoaşterea faptului că bancherii centrali nu ştiu nimic, în special în ceea ce priveşte consecinţele propriilor decizii. Pe de altă parte, poate cineva îşi va face curaj să-i spună şi doamnei Lagarde că inflaţia de 2% nu reprezintă stabilitatea preţurilor.

Dar nu erau economiştii de la BCE, la fel cum sunt toţi economiştii băncilor centrale, cei mai buni în estimarea tendinţelor economice şi financiare?

Unul dintre principalele argumente pentru oprirea procesului de majorare a dobînzilor îl reprezintă încetinirea puternică a creditării.

Înaintea deciziei de politică monetară a BCE, Financial Times a scris că "BCE este presată să semnalizeze oprirea majorării dobânzilor după scăderea cererii de credite".

Ultimul sondaj trimestrial al BCE arată, într-adevăr, cea mai mare scădere a cererii de credite din partea companiilor din ultimele două decenii, de când a început publicarea datelor (vezi graficul).

Procentul net al cererii pentru creditele acordate companiilor nefinanciare a fost de -42% în T2 2023, după -38% în trimestrul anterior.

Conform definiţiei de la BCE, procentul net reprezintă diferenţa dintre ponderea băncilor care au raportat "creştere" şi "creştere considerabilă" a cererii şi ponderea celor care au raportat "scădere" şi "scădere considerabilă".

Cea mai mare scădere a cererii pentru credite, un procent net de -40%, s-a înregistrat la nivelul IMM-urilor, în timp ce pentru companiile mari procentul net al cererii de credite a fost de -34%.

"Scăderea netă a cererii a fost mai puternică pentru creditele pe termen lung (-46%), în timp ce declinul cererii pentru creditele pe termen scurt a fost mai temperat (-22%), dar tot apropiat de minimul istoric înregistrat în perioada crizei financiare globale", după cum se mai arată în comunicatul de presă de la BCE.

Sondajul trimestrial al BCE mai arată continuarea tendinţei de înăsprire a condiţiilor de creditare, atât pentru gospodăriile populaţiei, în special la nivelul creditelor de consum, cât şi la nivelul creditelor acordate companiilor.

Se va schimba această tendinţă dacă BCE va anunţa oprirea majorării dobânzilor, care oricum nu reprezintă o restricţie pentru creditare, în condiţiile existenţei unor perspective de creştere a cererii şi a profitabilităţii?

Nici pe departe. Costul finanţării reprezintă o problemă minoră faţă de celelalte probleme cu care se confruntă companiile din Europa.

Un exemplu în acest sens este oferite de Toralf Haag, preşedintele şi directorul executiv al conglomeratului Voith Group, cu afaceri în sectorul energetic, auto şi al prelucrării hârtiei, care a declarat recent pentru Die Welt că "deciziile de investiţii în Germania sunt tot mai dificile".

Costurile energiei, ale personalului, birocraţia şi povara tot mai mare a reglementărilor sunt printre factorii care determină compania să caute alte locaţii pentru investiţii, cum sunt Asia, Statele Unite sau Europa de Est. Nivelul aşa-zis ridicat al dobânzilor, care este încă departe de media istorică, o medie care nu a adus cu ea şi dezastrul economic, nu a apărut nicăieri în conversaţie.

"Industria este garantul prosperităţii, iar prosperitatea obţinută până acum nu poate fi menţinută cu locuri de muncă de administrare sau din sectorul serviciilor", a mai subliniat Toralf Haag.

Opinia lui Haag nu este singulară nici în Germania şi nici în celelalte economii din Europa şi arată adevăratul motiv pentru care Ieftinirea banilor nu este suficientă pentru repornirea economiei condamnate a zonei euro.

Este tot mai dureros să priveşti conferinţele de presă de la BCE, în special când vorbeşte preşedintele Christine Lagarde. Aproape că ţi se face milă, un sentiment aşa de puternic încât ajunge la limita acoperirii repulsiei. Este clar pentru toată lumea că preşedintele Lagarde este complet depăşită de evenimente, la fel cum este depăşită întreaga conducere a BCE.

Iar aceşti "planificatori centrali" ai zonei euro, alături de planificatorii inepţi ai Comisiei Europene, aşteaptă înţelegere de la cei pe care îi trimit în sărăcie şi le distrug orice speranţă.