"IFB Finwest" pierde locul de administrator la Depozitarul Central

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 decembrie 2010

Octavian Dragolea, reprezentantul IFB Finwest în Consiliul de Administraţie al Depozitarului Central, a anunţat că renunţă la locul în conducerea instituţiei, chiar pe ultima sută de metri înainte ca actuala conducere să primească girul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Decizia brokerului a provocat surprinderea colegilor săi de la Depozitar, dar şi a conducerii Bursei de Valori Bucureşti, având în vedere lupta aprigă care s-a dat între casele de brokeraj interesate să îşi trimită un reprezentant în conducerea instituţiei.

Contactat de ziarul "BURSA", Octavian Dragolea a declarat că a decis să renunţe la postul de administrator al Depozitarului din motive de sănătate.

"I-am anunţat pe colegii de la Depozitarul Central şi de la Bursă de decizia mea. Nu este niciun can-can, am probleme de sănătate. În plus, am stat şi le-am cântărit pe toate şi am ajuns la concluzia că este dificil să îţi asumi responsabilitatea unor decizii cruciale pentru piaţă într-un astfel de moment", a declarat, Octavian Dragolea, pentru ziarul "BURSA".

Mişcarea brokerului IFB Finwest riscă să aprindă din nou spiritele combatanţilor pentru un loc în conducerea DC şi să stârnească noi conflicte, în condiţiile în care o bătălie cruntă s-a dat în urmă cu două luni pentru fiecare loc din Consiliul Depozitarului. Au fost aleşi atunci Alexandru Ioan, şeful retailului de la KBC Securities, Adrian Tod Răileanu, directorul Rombell Securities, Octavian Dragolea, de la IFB Finwest, Carmen Dumitres­cu, director general adjunct la SIF Banat Crişana, Cecilia Manta, şef serviciu acţionariat la SIF Moldova, Doru Boloş, de la Interdealer Capital Invest, Cristinel Sandu Popescu, de la Voltinvest, şi Cosmin Ivan, preşedintele HTI Valori Mobiliare, împreună cu Valentin Ionescu, în funcţia de preşedinte. Printre candidaţii pentru conducerea Depozitarului s-au numărat şi patru membri din conducerea Bursei care au fost nevoiţi să renunţe la candidatură, fiind în incompatibilitate.

Valentin Ionescu, directorul general al Bursei, ne-a declarat că, în ultimă instanţă, Depozitarul va putea funcţiona doar cu opt membri o periodă de timp, dacă nu se va forma un consens asupra unei persoane potrivite care să îl înlocuiască pe Octavian Dragolea: "În primul rând, sper să apucăm să facem prima întâlnire anul asta. Atunci vom aborda şi acest subiect. Dacă vom cădea de acord şi vom găsi persoana potrivită, probabil va fi ales un membru interimar, urmând a fi validat în AGA. Dacă nu, putem funcţiona în opt membri o perioadă".

Deşi au fost aleşi în urmă cu aproape două luni, cei opt adminis­tratori ai Depozitarului Central nu au fost încă validaţi de CNVM, instituţia având doar conducere executivă în acest interval. Validarea celor opt membri este aşteptată din clipă în clipă, hârtiile necesare în acest sens fiind depuse la CNVM.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Patru dintre noii membrii alesi la CA au facut declaratii false. Cum poate CNVM sa autorizeze asemenea oameni, sa aiba grija de averea noastra a tuturor. Mai grav este ca ceilalti din gruparea mafiota stiau de incompatibilitati. Dar Farmache le-a spus sa stea linistiti ca rezolva el....Curat Camora dimboviteana...

    1. Dragolea si Molnar stiau din prima clipa ca primul nu are studiile universitare finalizate. Dar au mintit asa cum respira. Rusine...tzeparilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb