Aproape 29.000.000 de ţigarete şi peste 12.300 de kilograme de tutun au fost descoperite de poliţişti, în primele 11 luni ale anului, în urma acţiunilor de combatere a contrabandei, fiind aplicate 920 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.149.496 de lei, informează vineri Poliţia Română.
''Activităţile desfăşurate de Poliţia Română pentru combaterea contrabandei cu tutun şi produse din tutun sunt abordate prioritar, fiind luate măsuri permanent, adaptate specificului fiecărei unităţi teritoriale, în cooperare cu celelalte unităţi şi instituţii cu atribuţii în domeniu'', se arată într-un comunicat al IGPR.
Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie - noiembrie, au fost efectuate cercetări în 1.280 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 237 de ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet.
În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 137 de persoane, şi anume măsura arestării preventive faţă de 31 de persoane, arest la domiciliu faţă de 20, măsura controlului judiciar faţă de 49 şi măsura reţinerii faţă de 37 de persoane.
Prejudiciul asigurat în cadrul acestor dosare penale este în valoare de 28.111.270 de lei.
În perioada ianuarie - noiembrie, au fost înregistrate, la nivelul Poliţiei Române, 472 de dosare penale, în care sunt cercetate 690 de persoane.
Ca urmare a activităţilor efectuate, au fost descoperite 28.889.026 de ţigarete şi 12.389 de kilograme de tutun.
De asemenea, au fost aplicate 920 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.149.496 de lei.
Acţiunile pentru combaterea contrabandei vor fi continuate şi în perioada următoare.
Opinia Cititorului