IL MESSAGGERO: "Intesa" pregăteşte o majorare de capital pentru posibila achiziţie a "Generali"

Ziarul BURSA #Internaţional / 26 ianuarie 2017

"Intesa" pregăteşte o majorare de capital pentru posibila achiziţie a "Generali"

Grupul bancar "Intesa Sanpaolo" SpA ar putea lansa o majorare de capital de 12 miliarde de euro (13 miliarde de dolari) rezervată acţionarilor "Assicurazioni Generali" SpA, ca parte a potenţialei preluări a companiei de asigurări, a anunţat publicaţia italiană Il Messaggero, transmite Bloomberg.

Marţi, "Intesa Sanpaolo" a confirmat că examinează posibilitatea unei alianţe cu Generali, primul comentariu după apariţia în presă a unor informaţii privind interesul băncii italiene în achiziţionarea unei participaţii la cea de-a treia mare companie europeană de asigurări.

Printre opţiunile luate în considerare, cea mai probabilă este o ofertă de numerar şi acţiuni prin care "Intesa" va prelua o participaţie de 60% la "Generali". Tranzacţia include o componentă de numerar de trei miliarde de euro şi o majorare de capital de 12 miliarde de euro, susţine Il Messaggero, conform Agerpres.

Marţi, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat, pentru Reuters, că principalii acţionari ai "Intesa", "Compagnia di San Paolo" şi "Fondazione Cariplo", sprijină o astfel de tranzacţie chiar dacă ar duce temporar la reducerea dividendelor pentru actualii investitori ai băncii. "Intesa" vrea să preia controlul "Generali" în vederea reorganizării grupului şi a vânzării unor active, susţin sursele.

Conform reglementărilor din Italia, "Intesa" va trebui să lanseze o ofertă pentru achiziţia unei participaţii de cel puţin 60% din "Generali". La data de 27 ianuarie este programată o reuniune a Consiliului de Administraţie al "Intesa".

Luni, "Generali" a cumpărat drepturi de vot echivalente cu 3,01% din capitalul social al "Intesa Sanpaolo" SpA, blocând efectiv banca de achiziţionarea unei participaţii masive în compania de asigurări. Tranzacţia efectuată de "Generali" va preveni posibilitatea ca "Intesa" să facă o astfel de investiţie. Participaţia achiziţionată de "Generali" la "Intesa" valorează 1,2 miliarde de euro, conform datelor Thomson Reuters.

Potrivit reglementărilor din Italia, o companie nu poate deţine mai mult de 3% din drepturile de vot ale altei entităţi dacă aceasta din urmă are o participaţie de peste 3% în acea companie. Astfel, "Intesa" încă ar putea cumpăra peste 3% din "Generali", dar drepturile sale de vot vor fi plafonate la 3% şi va fi obligată să vândă orice participaţie peste acest nivel, în termen de un an.

Tranzacţia vine după ce publicaţia La Stampa a anunţat, sâmbătă, că "Intesa" studiază o posibilă investiţie în "Generali", care ar putea fi parte a unui acord cu "Allianz", cea mai mare companie de asigurări din Europa. Conform acordului, "Allianz" ar putea prelua unele active de la rivala sa italiană, în timp ce "Intesa" va achiziţiona o participaţie de 5 - 6 miliarde de euro pentru a proteja interesele "Generali".

Reprezentanţii "Intesa Sanpaolo" şi ai "Allianz" nu au comentat informaţia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb