ÎMPRUMUTAŢII ÎN CHF STRÂNG BANI CA SĂ CONTRA-ATACE ARGUMENTELE BĂNCILOR Debitorii vor să reclame Guvernul la instituţiile UE pentru lipsa de reacţie a ANPC

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 martie 2016

Debitorii vor să reclame Guvernul la instituţiile UE pentru lipsa de reacţie a ANPC

Marius Dunca: "Legea dării în plată este un motiv de controverse între bancheri şi consumatori de prea mult timp"

Războiul dintre bănci şi clienţii lor - cei împrumutaţi în franci elveţieni (CHF) - în jurul Legii dării în plată a ajuns la un nou nivel.

Până acum, cele două părţi s-au contrazis la ghişeele bancare, în instanţă, pe reţelele de socializare, în presă, pe forumuri, argumentând şi contra-argumentând, aducându-şi jigniri şi acuzându-se reciproc de rea voinţă şi nu numai.

Săptămâna trecută, Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) a publicat, în câteva ziare, un document publicitar, caracterizat de opinia publică drept "manifest", în care se exprimă dur împotriva Legii dării în plată.

Această mişcare a băncilor a stârnit reacţii imediate în rândul consumatorilor din Grupul Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC), care strâng bani ca să poată face acelaşi demers.

Săptămâna trecută, Cristian Dan, unul dintre administratorii grupului, a făcut apel la membrii GCCC, solicitându-le să strângă bani pentru respectiva acţiune: "Avem nevoie de ajutorul vostru, avem nevoie de resurse, pentru că ăsta e un razboi care se duce pe bani. Noi nu avem puterea lor (n.r. a băncilor) financiară ca să cumpărăm cu mii de euro prima pagină a ziarelor, dar fiecare din noi poate să renunţe la un suc, fiecare din noi poate să renunţe la o ciocolată, fiecare din noi poate să renunţe chiar la o pâine, fiecare din noi poate să renunţe la un pachet de ţigări, fiecare din noi poate să se lipsească de 5-10 lei. Manifestele împrăştiate de bancheri au costat de la minim 2000 de euro în sus. Pentru ei, o nimica toată, pentru noi, o sumă mare dar... noi suntem mulţi".

O parte dintre clienţi au donat în jur de 10-20 de lei pentru acest demers, după cum ne-a spus Daniel Teodorescu, administrator al GCCC.

Domnia sa ne-a declarat: "Este inexplicabilă lipsa de reacţie, dar mai ales nepăsarea autorităţilor competente faţă de ultimele acţiuni ale Consiliului Patronatelor Bancare din România (n.r. amintim că ANPC nu s-a exprimat faţă de textul anunţului publicitar al CPBR, deşi ziarul BURSA a solicitat opinia Autorităţii). După ce au acuzat clienţii de rea voinţă, au ameninţat Parlamentul României cu DNA şi au susţinut fervent că băncile îşi doresc să-şi spele imaginea murdărită de abuzurile comise în ultimii ani (clauze abuzive, executari silite etc.), asistăm de câteva zile bune la o puternică ofensivă mediatică purtată pe banii clienţilor băncilor. CPBR a cumpărat prima pagină din majoritatea presei scrise, a cumpărat spaţiu publicitar în presa online, toate acestea cu scopul de a manipula în continuare opinia publică. Nu am avut niciodată «plăcerea» să asistăm la o asemenea campanie când ar fi trebuit: «contracararea OUG 50» (îl cităm pe domnul Gheţea), procesele pierdute definitiv în instanţă în faţa clienţilor pentru clauze abuzive, subvenţionarea indirectă a băncilor prin programe sociale cu risc zero pentru bănci etc.

Dacă nici acum nu se autosesizează ANPC şi nu vede că suntem supuşi unor practici comerciale înşelătoare, victime ale unei publicităţi mincinoase, ne vom vedea nevoiţi să reclamăm Guvernul României la instituţiile europene abilitate întrucât ANPC este în subordinea sa.

Clienţii nu au puterea financiară să ducă această luptă, mulţi încă nu reuşesc să realizeze că banca unde îşi depozitează banii foloseşte depunerile pentru a lupta împotriva altor clienţi. Este ruşinos să vezi o premieră mondială ca aceasta: băncile declanşează la unison o campanie media împotriva unei legi de protecţie a consumatorului de produse financiare. Băncile declanşează un război pe banii clienţilor lor pentru a-şi putea continua abuzurile împotriva aceloraşi clienţi! Se pare că nu vor să înţeleagă nimic din istoria Volksbank şi prezentul băncii Piraeus. (...) Chiar dacă veţi cumpăra toate paginile ziarelor, toate spoturile de publicitate TV şi toate emisiunile TV, pe noi nu ne puteţi cumpăra!

Dacă voi aveţi arme automate şi tancuri, noi vom lupta cu furci şi topoare şi tot vă vom învinge!"

Clienţii au postat propriul "manifest", pe pagina GCCC.

Printre altele, debitorii afirmă, în acest anunţ, că, dacă va fi aplicată, legea va "obliga băncile să elimine abuzurile", preţurile locuinţelor vor scădea, Programul Prima Casă nefiind afectat.

Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, a afirmat, săptămâna trecută, că neexceptarea acestui program guvernamental din actul normativ îl va face neatractiv, întrucât garanţia statului ar deveni nulă în condiţiile dării în plată, iar băncile nu ar mai fi interesate de Programul Prima Casă.

La rândul său, iniţiatorul legii, deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir, a anunţat, recent, că intenţionează să amendeze textul legislativ cu o modificare ce va sublinia faptul că garanţia statului acordată prin Programul Prima Casă nu va intra sub efectul legii.

Legea dării în plată este un motiv de controverse între bancheri şi consumatori de prea mult timp, este de părere Marius Dunca, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Domnia sa ne-a declarat: "Consider că aceasta ar trebui să îşi urmeze parcursul legislativ şi să fie adoptată cât mai repede. Legea a fost analizată, din toate punctele de vedere, de către cei în masură şi, în mod democratic, şi-au expus opiniile atât reprezentanţii băncilor, cât şi reprezentanţii clienţilor. Tergiversarea adoptării legii nu face decât să pună presiune inutilă asupra pieţei. Dacă băncile au acordat credite neperformante, atunci trebuie să îşi asume greşeala. Clienţii de bună credinţă, dacă nu sunt la limita disperării, sunt convins că nu vor apela la această lege. Riscuri există, şi de o parte şi de cealaltă, şi trebuie să fie asumate în mod raţional şi echitabil".

Reprezentanţii băncilor susţin că Legea dării în plată, dacă ar fi aplicată în forma actuală, ar produce efecte devastatoare în economie, conducând, printre altele, la blocarea pieţei imobiliare şi la înăsprirea creditării.

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, într-o conferinţă de profil, că nu a văzut pericole mai mari ca în prezent la adresa stabilităţii economice, făcând referire şi la Legea dării în plată.

Această iniţiativă legislativă ar urma să intre mâine în Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, după cum au anunţat deputaţii Daniel Cătălin Zamfir şi Ciprian Nica (vicepreşedintele comisiei de specialitate).

Proiectul legii care prevede stingerea întregii datorii odată cu cedarea garanţiei către bancă a fost aprobat în unanimitate de Senat, cu plafon de 150.000 la valoarea creditului contractat şi cu amendamentul ca imobilul cu care a fost garantat creditul să fie locuinţa achiziţionată.

Opinia Cititorului ( 27 )

  1. Dupa logica nepriceputului de gccc, daca vinzi un produs, ai incasat profitul, nu ai voie sa faci ce vrei cu profitul tau pentru ca sunt banii clientilor. Sau vrea sa ne spuna ca reclamele sunt platite din depozitele clientilor. Ce lipsit de inteligenta este acest om.

    1. Sa nu uitam ca bancile in criza daca nu primeau ajutoare de stat nu aveau bani sa execute o persoana, sa plateasca curentul la sediu.

      Orice ban este din tiparnita, cu sau fara criza. Se tiparesc bani si in perioade de boom economic.

      Măi slugarnic al cămătarilor, aceste reclame au fost plătite din comisioanele abuzive introduse de cămătari în contracte. Stai jos inteligentule.

      Ești complet incompetent, scolit doar la liceu și pe care l-ai terminat cu 6. Nu pricepi nimic din ceea ce se discută. Din câte am înțeles, doar OTP nu a returnat încă banii din comisioanele abuzive. Concluzia ta este că reclama este plătită de OTP.

      Ești un slugarnic al cămătarilor care îți dă și ție de-o chiftea. Reclamele făcute de cămătari împotriva legii DIP sunt din comisioanelor abuzive din contractele noastre.

      Te trimit la galere.

      Ești un prostănac ce nu pricepe ce i se spune. Dacă doar OTP nu a returnat comisioanele abuzive (iar celelalte bănci au făcut-o), înseamnă că doar banii debitorilor OTP ar putea fi, potențial, în acele reclame. Ești debitor OTP dacă spui "noastre"? Pentru că celelalte bănci au cotizat din profitul lor, nu din comisioanele pe care le-au returnat deja. Comisioanele abuzive sunt demult la voi în buzunare.

      din nou "inteligentule "te exprimi doar ca sa -ti faci simtita prezenta pe aici! Iti spun eu cine este inteligenta GCCC, nu tu.., profitul dsteptule, nu a fost incasat in Romania si pentru Romania, "inteligentule" care esti..., uite asta a descoperit inteligenta GCCC, pe langa multe alte marsavii, fraude si inselatorii....! Cred ca pentru niste marunti, cu care te platesc astia sa macani pe aici, esti in stare sa te sinucizi, dar esti prea las sa o faci! Bate la alta usa si documenteza-te, nu mai vorbi vorbe....cu astfel de specimene ca tine s-a distrus tara asta...Nu vorbi de OTP,sau orice alta banca inselatoare, nicio banca nu are contracte tranparente si legale si inca pastreaza contracte abuzive ....esti in eroare totala..., normal daca nu esti debitor si esti doar o unealta latratoare......

      Adica cu alte cuvinte sa inteleg ca banca foloseste profit pe care la facut pe spinarea debitorului, impotriva aceluiasi debitor. Asta da inteligenta...

      nu sunt din bucuresti dar vreau sa avem o intalnire sa iti explic eu tie ce inseamna clauze abuzive

      Postacule ti-e plin sufletul si capul de cacat. Ai ajuns chiar sa instigi oameni la sinucidere. Idiotule, asta este foarte grav. Blamezi tot ce inseamna GCCC si iati dai in schimb arama pe fata, cu astfel de instigari. Ameninti pe toata lumea care scrie aici si te dai tu cel destept. Cred ca ai avut dreptate, cand ai spus ca e nevoie de o plangere penala. aceea va chiar o autosesizare de fapt. Ai intrecut orice masura, nesimtitule!

    Articolul este incorect. Zamfir nu a spus ca va modifica legea. El sustine ca este implicit faptul ca garantia statului este suverana si nu se anuleaza.

    1. Și ce în neregulă cu acest aspect?

      Păi să se scrie corect în ziar. Zamfir nu considera necesară clarificarea pentru că are o altă interpretare (profund incompetentă, după părerea mea).

      Eu sunt incompetent, interpretarea n-are cum sa fie incompetenta.

      Ești un rezid genetic.punct.

      Gata cu argumentele ... trecem la înjurături... nu știu "rezid" ce înseamnă. Dar nu te forța prea tare. Analfabetismul tău nu doare până când te distruge.

      In articolul cu scrisoarea lui Zamfir, acesta spune ca a depus in 6 ianuarie un amendament prin care specifica faptul ca garantia acordata prin Prima Casa nu va fi vizata de lege.

      Eu nu l-am găsit pe siteul CDEP. Și nu l-am gasit nici in documentul publicat de Hotnews ce continea amendatementele pe care Zamfir le-a facut imediat ce legea a fost respinsa de Iohannis.

      Salut prietene Cristi C.

      nu ai gasit amendamentele lui zamfir, ai oportunitatea sa i le ceri pe feisbuc, in mod frumos, decent... 

      Poti cauta forma adoptata de senat si vezi acolo ce si cum 

      ca la camera deputatilor nu gasesti pentru ca nu era prima camera sesizata 

      in rest nu pot sa nu remarc limbajul pe care si tu il propagi, nu numai cei care chiar au o problema. 

      si faptul ca esti neobosit pe commenturile BURSA. la tine pe fituica nu ai ce posta? sau nu poti modera destul? 

      in rest numai de bine!

      contorizam si noi toate epitetele, ca sa nu fie discriminare! 

    Dupa logica unor bancheri postaci limbo-vorbitori de engleza este bine sa se sinucida datornicii.

    Sint sigur ca acea energie binevoitoare la moartea inca a unui datornic va lovi cindva nimicitor pe toti acei ce se considera indreptatiti a sta la dreapta si la stinga lui Isarescu. 

    Spor la imbuibare iti urez fratioare !

    1. Un datornic este util la casa omului.

    Bancherilor sa nu mergeti la masa rotunda si sa trimiteti ceva prin ziare de 2 000€ e degeaba ca la mine nu a ajuns informatia aceasta atat de scump platita.

    E josnic ce faceti. 

    sunt de acord cu ele , cand ne raspund bancherii cu amnezie la aceste intrebari?

    Eu nu am credit.

    Parodia cu maruntisul e superba ! 

    Lipsit de,logică ești tu.Dar de unde acești bani,din buzunarul cămătarilor? Nu,va spun eu că nu,din comisioanelor abuzive introduse de cămătari în contracte.

    De ce cat timp ati fost in functie, nu ati facut nimic concret...au fost doar promisiuni...dupa care.....liniste...nici un rezultat...cum a fost mult discutatul control tematic la bancile ce au incheiat contracte in CHF....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb