ÎN 2017 Omniasig a raportat prime brute subscrise de 1,06 miliarde lei

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 aprilie 2018

Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat în anul 2017 un volum total al primelor brute subscrise de 1,06 miliarde lei, cu 2,24% sub valoarea înregis­trată în 2016, potrivit unui comunicat de presă.

Această scădere a volumului total de prime este cauzată, în principal, de reducerea valorii primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor auto obligatorii, RCA, conform reprezentanţilor companiei: "Segmentul asigurărilor de tip Property a înregistrat o creştere de 6,19% a primelor brute subscrise faţă de anul anterior, creştere aliniată cu obiectivul principal al companiei de a susţine dezvoltarea liniilor de asigurări non-auto. O creştere a fost înregistrată şi în ceea ce priveşte volumul total al despăgubirilor plătite în 2017, aceasta fiind de 10,53% faţă de anul precedent".

Profitul brut conform standardelor de raportare IFRS în scop de consolidare a fost de 20,09 milioane lei, la finalul anului trecut.

Segmentul asigurărilor auto (Casco şi RCA) a înregistrat, cumulat pe cele două linii, o scădere a volumului total de prime brute subscrise de 4,26% faţă de anul anterior, în urma reducerii volumului primelor pe segmentul RCA. Casco însă a înregistrat o creştere de 20% a volumului de prime brute subscrise.

În 2017, linia asigurărilor de sănătate a înregistrat o creştere semnificativă a primelor brute subscrise, de 55,20% faţă de anul precedent.

Numărul de reclamaţii înregistrate unic per petent şi per caz de către Omniasig în 2017 (434) a manifes­tat o scădere de 12,68% faţă de anul 2016. Raportat la numărul poliţelor de asigurare emise de companie la finalul anului 2017, numărul de petiţii înregistrate unic per petent şi per caz reprezintă doar 0,035% din acestea, conform companiei. Totodată, raportat la numărul de dosare de daună avizate în 2017, numărul de reclamaţii înregistrate unic per petent şi per caz reprezintă doar 0,296% dintre acestea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb