ÎN 2021 Clinicile Dentare Dr. Leahu anunţă venituri de peste 100 de milioane de lei

G.D.
Companii / 2 mai 2022

Clinicile Dentare Dr. Leahu anunţă venituri de peste 100 de milioane de lei

Reţeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu, listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, anunţă venituri consolidate de 100,8 milioane de lei în 2021, cea mai mare creştere valorică înregistrată în istoria companiei, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Extinderea geografică a reţelei, evoluţia numărului de pacienţi, dar şi eforturile echipei de prioritizare a pacientului în orice condiţii stau la baza creşterii afacerilor.

Potrivit sursei citate, pe parcursul anului trecut, reţeaua de clinici a înregistrat cele mai ridicate valori în ceea ce priveşte indicatorii relevanţi de performanţă. Astfel, veniturile au crescut cu 74%, de la 58,7 milioane de lei în 2020 la 100,8 milioane în 2021, numărul clinicilor deschise a ajuns la 17, în creştere cu 38%, iar cel al cabinetelor la 153, un plus de 39% faţă de anul 2020. În plus, numărul angajaţilor şi colaboratorilor a ajuns la 567 la finalul anului 2021, cu 146 mai mulţi decât în anul anterior.

"Misiunea noastră se extinde dincolo de propriul business, către formarea generaţiilor următoare şi suntem extrem de mândri că am reuşit să integrăm anul trecut în jur de 150 de specialişti în clinicile noastre. Cu toţii contribuie la promisiunea pe care o facem pacienţilor, de a-i sprijini în orice moment decid să îşi înceapă planul de tratament, de la primul dinte până la sfârşitul vieţii. Determinarea şi perseverenţa echipei au construit infrastructura unei instituţii care, iată, a ajuns lider de piaţă şi din perspectiva veniturilor, însă ne simţim tot la început de drum. Nu avem cu adevărat încă un program naţional de sănătate dentară, e nevoie de investiţii suplimentare în inovaţie şi de aceea trebuie să continuăm eforturile, medic cu medic, pentru ca fiecare pacient să beneficieze de sănătate reală", a declarat Dr. Ionuţ Leahu, fondator şi CEO al Reţelei Clinicile Dentare Dr. Leahu.

Şi bugetul de investiţii al companiei s-a majorat semnificativ, anul trecut, cu peste 11 milioane de lei. În total, în 2021, reţeaua de clinici a investit 18,8 milioane de lei în extinderea geografică, prin inaugurarea a cinci centre stomatologice noi în Bucureşti, Ploieşti, Galaţi, Cluj şi Craiova. Spitalul regional de stomatologie deschis anul trecut în Cluj-Napoca a fost, de altfel, cel mai ambiţios proiect al companiei de până acum - o investiţie de peste 10 milioane de lei, cu 18 cabinete, bloc operator, patru centre radiologice, un laborator dentar şi o zonă special dedicată copiilor.

Fondatorul clinicilor mizează şi în 2022 pe planurile de dezvoltare asumate prin parteneriatul încheiat cu fondul de private equity Morphosis Capital, dar şi pe consolidarea industriei de stomatologie, astfel încât să poată contribui eficient la introducerea programelor dedicate sănătăţii orale şi prevenirii cariilor dentare la copii pe lista programelor naţionale de sănătate: "Creşterea semnificativă a numărului pacienţilor unici care ne învestesc cu încredere şi gradul de satisfacţie a acestora este, în continuare, indicatorul cel mai relevant după care ne conducem afacerea. Vom continua şi anul acesta planurile de dezvoltare şi consolidare a industriei, dar şi educaţia pacienţilor şi a domeniului medical. Ne propunem să schimbăm, pentru binele pacientului, mentalităţile, procesele, infrastructura şi nivelul de implicare a autorităţilor", completează Dr. Ionuţ Leahu.

În plus, continuă eforturile de digitalizare şi democratizare a serviciilor dentare către publicul larg, prin lansarea mai multor beneficii corporate, cum ar fi accesul gratuit la a doua opinie medicală şi la abonamentele stomatologice flexibile, care acoperă servicii de profilaxie dentară, radiologie şi consultaţii pentru a contribui la programele de prevenţie, în condiţiile în care jumătate dintre români nu ajung la medicul stomatolog, iar o peste treime nu-şi duc nici copiii, arată cel mai recent studiu comandat de Clinicile Dentare Dr. Leahu şi realizat de Kantar în acest an, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La preturile uriase pe care le au....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb