ÎN CADRUL INIŢIATIVEI JEREMIE FEI: Patru bănci vor acorda credite pentru IMM-uri cu dobândă redusă

F.A.
Bănci-Asigurări / 7 ianuarie 2014

Patru bănci vor acorda credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii cu dobândă redusă în valoare totală de 120 de milioane de euro în cadrul iniţiativei JEREMIE, se arată într-un comunicat al Fondului European de Investiţii (FEI).

FEI a anunţat că a semnat, în cadrul iniţiativei JEREMIE, patru noi contracte de finanţare cu Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BRD Groupe Société Générale şi ProCredit Bank. Prin noile contracte, semnate în cadrul instrumentului JEREMIE de creditare cu subvenţie parţială de dobândă, întreprinderile mici şi mijlocii vor putea accesa împrumuturi pentru investiţii şi capital de lucru în valoare totală de 120 de milioane de euro, beneficiind de o dobândă redusă semnificativ faţă de nivelul pieţei şi de cerinţe reduse de garanţii.

Hubert Cottogni, Deputy Director al FEI şi şef al diviziei Regional Business Development, a declarat: "Noul instrument JEREMIE de finanţare cu dobândă subvenţionată, implementat deja cu succes de FIE în alte ţări, se adaugă facilităţilor JEREMIE de garanţii şi capital de risc deja existente în România, oferind noi opţiuni de finanţare pentru o gamă mai largă de întreprinderi din diverse sectoare şi etape de dezvoltare. În acest mod, se demonstrează că fondurile structurale pot fi utilizate eficient pentru a susţine accesul IMM-urilor la finanţare şi, pornind de la realizările actuale, putem implementa în continuare acest tip de instrumente în viitoarea politică de coeziune".

Potrivit comunicatului, în cadrul iniţiativei JEREMIE, alte două instrumente financiare pentru IMM (conform definiţiei europene) au fost deja create şi sunt active în Romania: garanţia de portofoliu (disponibilă prin Raiffeisen Bank, BCR şi Unicredit Ţiriac Bank), prin intermediul căreia au fost acordate deja peste 2000 de credite în valoare totală de peste 180 de milioane de euro cu cerinţe semnificativ reduse de garanţii pentru IMM, şi fondul de capital de risc 3TS Catalyst Romania, care a efectuat primele investiţii în întreprinderi din domeniul tehnologiei.

Cele patru noi tranzacţii au fost posibile ca urmare a creşterii resurselor mandatului JEREMIE de către Guvernul României în luna noiembrie, printr-o alocare suplimentară din cadrul Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" 2007-2013, cofinanţat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare, se mai arată în comunicat. Împrumuturile se vor acorda IMM-urilor de către bănci în condiţiile prevăzute în schema relevantă de ajutoare de minimis.

JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises) este o iniţiativă comună a Comisiei Europene (Direcţia Generală Politici Regionale) şi a Băncii Europene de Investiţii (din care face parte Fondul European de Investiţii), care are ca obiectiv creşterea accesului la finanţare pentru IMM-urile din Uniunea Europeană în cadrul Fondurilor Structurale pentru perioada 2007-2013. JEREMIE permite Statelor Membre şi Regiunilor să dedice resurse naţionale şi din fonduri structurale pentru a crea fonduri de participare ("holding funds") care să poată finanţa IMM-urile într-un mod flexibil şi inovator. Noua iniţiativă urmăreşte dezvoltarea şi încurajarea antreprenoriatului în Uniunea Europeană.

În prezent, la nivel UE, FEI gestionează 14 Fonduri de Participare JEREMIE, dintre care 7 la nivel naţional şi alte 7 la nivel regional. În România, iniţiativa JEREMIE este administrată de către FEI şi este finanţată prin Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", cofinanţat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb