Victor Grigorescu, ministrul Energiei, s-a întâlnit, ieri, cu Vladimir Nekrasov, prim-vicepreşedinte al Lukoil, iar în cadrul discuţiilor au fost abordate teme legate de producţia şi activitatea curentă a companiei Lukoil, invesţiile necesare pentru eficienţa energetică şi de mediu, precum şi perspectivele de dezvoltare viitoare ale Rafinariei Lukoil din Ploieşti, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.
Autentificare Abonaţi
Toţi cititorii ziarului BURSA au primit Gratuit ABONAMENT ca să poată avea acces la ziarul print.
Utilizator: cititorParola: bursa