Curtea de Apel Constanţa a admis recursul formulat de către acţionarul minoritar Sebastian Dumitrescu, într-un dosar în care acesta a cerut instanţei anularea hotărârii AGEA Oil Terminal (OIL) de majorare a capitalului social al companiei prin aport în natură, potrivit unui comunicat al emitentului remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În dosarul dintre cele două părţi cu nr. 7883/118/2017, instanţa a decis în favoarea acţionarului minoritar, iar potrivit informării transmise, hotărârea este definitivă, dosarul urmând să fie transmis spre rejudecare Tribunalului Constanţa.
"Reamintim că în data de 17 noiembrie 2017, acţionarul minoritar Dumitrescu Sebastian Valentin a depus la Tribunalul Constanţa o cerere de chemare în judecată prin care solicită anularea hotărârii AGEA nr.
6/ 10 octombrie 2016, prin care acţionarii au aprobat majorarea capitalului social al Oil Terminal S.A. cu aportul în natură al Statului prin cele două terenuri pentru care există certificate de atestare a dreptului de proprietate din 2 februarie 2011", arată emitentul în comunicat.
Alte două dosare, care caută o decizie în sensul suspendării provizorie a hotărârii AGEA din 10 octombrie 2016, sunt încă în faza de judecare la Tribunalul Constanţa.
Acţionarul de peste 90 de ani deţine 14,84% din operatorul terminalului petrolier din Constanţa.
De menţionat că, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din 10 octombrie 2016, acţionarii OIL, reprezentând 77,79% din capitalul social, au aprobat majorarea capitalului social cu o valoare maximă de 260,99 milioane de lei, prin aport în natură în valoare de circa 156 milioane de lei şi restul de aproximativ 104 milioane aport în numerar, de la 58,24 milioane de lei, în prezent, la valoarea maximă de 319,23 milioane de lei.
Potrivit unui raport de evaluare, realizat în vara anului 2016 de evaluatorul Aurelia Biţă şi cerut de companie, pentru a-şi conserva participaţiile, acţionarii minoritari ar trebui să subscrie în cadrul majorării de capital câte 4,48 de titluri la fiecare acţiune deţinută. Conform documentului, ar trebui emise pentru acţionarii care vor contribui la majorarea prin numerar un număr de 1,053 miliarde de acţiuni, în timp ce acţionarului majoritar i s-ar cuveni, în schimbul aportului cu cele două terenuri, 1,556 miliarde de acţiuni. Astfel, numărul total de acţiuni care ar trebui emise în cadrul operaţiunii este de 2,609 miliarde de titluri.
La finalul lunii octombrie a anului tocmai încheiat, Oil Terminal a desemnat Bursa Română de Mărfuri (BRM) să întocmească prospectul proporţionat de ofertă în vederea continuării procedurii de majorare a capitalului social.
Statul Român, prin Ministerul Energiei, este acţionarul majoritar al societăţii, cu o deţinere de 59,62%, în timp ce Sebastian Valentin Dumitrescu are o participaţie de 14,84%, iar 25,53% din companie este deţinut de către alte persoane fizice şi juridice.