În cazul ridicării sancţiunilor împotriva Rusiei în CE, Kievul se retrage din acordurile de la Minsk

I.M.
Internaţional / 14 mai 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Ucraina este gata să renunţe la respectarea acordurilor semnate în 2015 la Minsk pentru a se pune capăt conflictului din Donbas (est), dacă Germania, Franţa şi alte câteva state europene vor obţine ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei în Consiliul Europei, a avertizat ieri ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin, citat de publicaţia Ukrainska Pravda.

Klimkin a indicat că a transmis acest avertisment omologilor săi occidentali în discuţiile avute duminică seara şi luni la Bruxelles, scrie Agerpres.

'Dacă veţi accepta (ridicarea presiunii sancţiunilor), aşa cum doresc câteva ţări, voi ieşi în aceeaşi zi şi voi spune că nu mai există niciun fel de "Minsk" şi nu doar Rusia l-a ucis, dar şi voi l-aţi omorât', a afirmat şeful diplomaţiei Kievului, citat de Ukrainska Pravda.

În pofida unei legături directe între 'procesul de la Minsk' şi sancţiunile împotriva Rusiei în Consiliul Europei, ministrul ucrainean a specificat că Ucraina are motive pentru un astfel de pas.

'Dacă acum, după ce Rusia a început să emită paşapoarte (pentru locuitorii din teritoriul ocupat de Donbas) veţi merge în întâmpinarea Moscovei, atunci este distrusă întreaga logică a ceea ce am făcut până în prezent', a explicat el, conform Agerpres.

Potrivit Ukrainska Pravda, principalul promotor al ridicării sancţiunilor împotriva Rusiei în Consiliul Europei este Germania, susţinută de Franţa şi de alte câteva state.

Pavlo Klimkin a confirmat pentru publicaţia citată că în cadrul actualei vizite la Bruxelles şi-a concentrat eforturile pe negocierile cu reprezentanţii statelor respective.

'Germanii au auzit şi francezii au auzit, şi olandezii de asemenea. Dacă sunt de acord? Întrebaţi-i pe ei', a spus Klimkin, adăugând că a avut ieri o discuţie separată îndelungată în acest sens cu ministrul de externe german Heiko Maas, informează Agerpres.

Germania şi Franţa sunt cei doi participanţi occidentali la formatul de negocieri 'Normandia' (Ucraina, Franţa, Germania şi Rusia) cu privire la rezolvarea conflictului din estul Ucrainei, unde armata guvernamentală ucraineană luptă împotriva rebelilor separatişti proruşi, susţinuţi de Moscova. De asemenea, Germania şi Franţa au mediat negocierea acordurilor de la Minsk, care chiar dacă nu au oprit conflictul au dus la o diminuare semnificativă a violenţelor în regiunile Doneţk şi Lugansk. Kievul şi Occidentul acuză Rusia de sprijin militar acordat rebelilor din Donbas, dar Moscova neagă împotriva evidenţelor.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a instituit sancţiuni împotriva Rusiei, retrăgând dreptul de vot al delegaţiei ruse, în urma anexării Crimeii în 2014, apoi le-a prelungit în mod repetat. Ca urmare, Moscova a îngheţat plăţile către bugetul APCE din 2017, conform Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb