ÎN IUNIE ANUL ACESTA, FAŢĂ DE IUNIE 2016 BNR: Depozitele bancare au scăzut

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 iulie 2017

BNR: Depozitele bancare au scăzut

Dobânzile depozitelor au scăzut constant, în ultimii ani, ajungând aproape de zero

Gheţea: "Când ABE va face mişcări şi va constata că este posibilă o relaxare a dobânzilor, atunci acest lucru se va întâmpla şi la noi"

Depozitele bancare au scăzut, de la an la an, după cum arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Instituţia a anunţat că depozitele la termen şi depozitele rambursabile după notificare contractate în lei se ridicau, în iunie anul curent, la 104,32 miliarde lei, faţă de 104,37 miliarde lei în aceeaşi lună a anului trecut. Deponenţii care îşi ţin banii în lei sunt societăţile nefinanciare (25,58 miliarde lei), gospodăriile populaţiei (peste 67 miliarde lei), precum şi alte sectoare instituţionale (11,66 miliarde lei).

Totodată, depozitele la termen şi cele rambursabile după notificare luate în valută au scăzut, în iunie 2017 faţă de iunie 2016, la 52,9 miliarde echivalent lei, de la 55,75 miliarde echivalent lei.

Şi în acest caz, cele mai multe depozite sunt deţinute de populaţie, respectiv 39,59 miliarde echivalent lei, societăţile nefinanciare deţinând puţin peste 5 miliarde lei în depozite constituite în valută, restul de circa 8 miliarde lei aparţinând altor sectoare instituţionale.

Menţionăm că, în ultimii ani, dobânzile depozitelor au scăzut constant, până aproape de zero, existând şi cazuri în care deponenţii retrag mai puţini bani decât depun, după achitarea comisioanelor aferente.

Majoritatea analiştilor estimează, însă, că dobânzile vor creşte.

Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank şi preşedinte onorific al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), este mai reţinut în a face astfel de previziuni. Domnia sa ne-a declarat, recent: "În condiţiile în care dobânzile la euro sunt la un minim istoric, în condiţiile în care Autoritatea Bancară Europeană (ABE) a dat multe semnale şi a explicat că e vorba de o menţinere artificială a acestor dobânzi la un nivel foarte jos pentru a încuraja investiţiile, nu pot să nu mă gândesc că în momentul în care ABE va lăsa puţin frâiele, să nu se întâmple similar şi la noi. Când ABE va face mişcări şi va constata că este posibilă o relaxare a dobânzilor, atunci acest lucru se va întâmpla şi la noi. Sigur, dobânzile sunt legate şi de evoluţia inflaţiei şi a altor indicatori, dar declicul principal va pleca de acolo. Nu cred, însă, că aceste măsuri administrative vor fi bruşte".

Creditele restante -în scădere

Totalul creditelor restante a scăzut, în iunie anul curent faţă de aceeaşi perioadă din 2016, mai arată cifrele Băncii Centrale.

Acestea subiniază că, în luna menţionată, creditele în lei au atins un total de 136,7 miliarde lei, în creştere de la puţin peste 119 miliarde lei. Din acest total, împrumuturile curente se ridică la 130,9 miliarde lei, iar cele restante se cifrează la 5,76 miliarde lei, faţă de 7,15 miliarde lei - valoarea creditelor restante din iunie 2016.

Împrumuturile acordate în moneda naţională sunt împărţie între rezidenţi (136,5 miliarde lei) şi nerezidenţi (174 milioane lei).

Creditele societăţilor nefinanciare sunt de 59,67 miliarde lei, în timp ce împrumuturile acordate gospodăriilor populaţiei totalizează 72,77 miliarde lei, iar cele din alte sectoare instituţionale - 4,26 miliarde lei.

Creditele în valută au totalizat, în iunie anul curent, echivalentul a 92,94 miliarde lei, în scădere de la aproape 101,5 miliarde lei.

Împrumuturile curente se ridică la echivalentul a 86,26 miliarde lei, iar restanţele aferente împrumuturilor în valută totalizează 6,68 miliarde lei, de la 8,8 miliarde lei.

Clienţii rezidenţi s-au împrumutat la bănci 90,24 miliarde lei, în timp ce nerezidenţii au luat credite de 2,7 miliarde lei.

Debitorii bancari sunt împărţiţi în societăţi nefinanciare (46,17 miliarde lei), gospodăriile populaţiei (43,97 miliarde lei) şi alte sectoare instituţionale (2,79 miliarde lei).

În ultimii câţiva ani, băncile au vândut portofolii importante de credite neperformante, cu discounturi de până la peste 90%, în vederea curăţirii bilanţurilor, fapt cerut de BNR.

Majoritatea băncilor sunt preocupate în continuare de curăţarea bilanţurilor, potrivit domnului Gheţea, care ne-a spus că, în acest fel, ne apropiem de obiectivele sau recomandările BNR cu privire la reducerea nivelului creditelor neperformante.

Potrivit domniei sale, acum câţiva ani, băncile de la noi vindeau credite neperformante cu discount de 95-97%.

În regiunea Bucureşti - Ilfov, creditele restante în lei atingeau, în iunie anul curent, 1,76 miliarde lei, faţă de 1,68 miliarde lei în aceeaşi lună din 2016. Totalul împrumuturilor în lei contractate în zona Bucureşti - Ilfov s-a cifrat la 48,8 miliarde lei, de la 41,2 miliarde lei, în iunie 2016.

Totalul creditelor în valută acordate în Capitală şi în judeţul vecin a fost de 44,4 miliarde echivalent lei, restanţele atingând 2,86 miliarde lei, de la 3,78 miliarde lei.

Depozite în lei, în zona Bucureşti - Ilfov, au depăşit uşor 44 miliarde lei, în perioada analizată, iar cele în valută au ajuns la 26,25 miliarde lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb