ÎN LUNA SEPTEMBRIE Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,5%

G.U.
Macroeconomie / 12 octombrie 2020

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,5%

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,5% în luna septembrie a acestui an, de la 2,7% în august, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,96%, serviciile cu 2,89%, iar mărfurile nealimentare cu 0,62%, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres.

"Preţurile de consum în luna septembrie 2020, comparativ cu luna septembrie 2019, au crescut cu 2,5%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2019 - septembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2018 - septembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,0%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,8%", se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

"Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor. Rata medie anuală a inflaţiei IPC îşi va continua parcursul descendent din prima jumătate a anului curent, dar într-un ritm mai atenuat, fiind anticipată să atingă 2,5% la orizontul proiecţiei, trimestrul II 2022", se menţionează în raport.

Potrivit BNR, comparativ cu Raportul anterior, revizuirile pentru rata anuală a inflaţiei IPC sunt minore. Valoarea anticipată pentru finele anului curent este mai redusă cu 0,1 puncte procentuale, în condiţiile reevaluării descendente a contribuţiei componentelor exogene ale coşului de consum, care contrabalansează proiectarea la acest orizont a unor valori uşor mai ridicate în cazul inflaţiei de bază. Pentru finele anului viitor, prognoza este similară celei precedente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb