ÎN OPINIA SPECIALIŞTILOR, Deficitul bugetar este mare, dar cheltuielile echilibrate

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 august 2008

Prima jumătate de an s-a încheiat cu un deficit bugetar de 1,18% din PIB (5,2 miliarde de lei), potrivit datelor Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF). Pentru sfârşitul anului ui, acelaşi minister estimează o valoare a deficitului de 2,3%, în condiţiile în care, la jumătatea anului trecut au fost de 0,19% din PIB (750 milioane de lei), iar la finalul aceluiaşi an, acesta a fost de 2,7%.

Pe de altă parte, dacă comparăm cu programul de buget realizat pentru acest an, cifrele sunt proporţionale, însă bugetul de stat pentru prima jumătate a anului are un deficit de 7,3 miliarde de lei, mult mai ridicat comparativ cu cel din 2007 (4,3 miliarde de lei).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, bugetele locale au avut un excedent de 122,8 milioane de lei, faţă de 3,2 miliarde în 2007, potrivit datelor MEF. Aceleaşi date relevă că bugetul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a înregistrat un deficit de 108,8 milioane de lei, comparativ cu 26,5 milioane din 2007, iar valoarea activităţilor finanţate integral din fondurile proprii a fost mult mai mică în acest an: 55 milioane de lei, comparativ cu 384,5 milioane în 2007.

În ceea ce priveşte împrumuturile interne, deficitul a fost de 3,1 milioane de lei la jumătatea anului 2008, în timp ce la jumătatea anului trecut, acesta însuma 1,9 miliarde de lei.

Dragoş Cabat, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari din România, consideră că este foarte probabil ca deficitul programat pentru acest an să fie de peste 3%, întrucât vom avea un an electoral care va produce cheltuieli foarte mari la bugetele locale.

"Spre deosebire de anii trecuţi, inflaţia este cea care a influenţat în proporţie de 20-30% creşterea deficitului bugetar pentru acest an", a explicat domnul Cabat. Domnia sa a mai adăugat că nu avem o planificare bugetară multianulă pe infrastructură sau energie, de exemplu, pentru a putea compara datele din mai mulţi ani, şi, mai mult, nici datele oferite de Guvern nu sunt detaliate. "Astfel, nu ştim dacă banii s-au îndreptat spre proiecte de infrastructură, telefonie etc. sau s-a furat mai mult", ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari.

Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe, ne-a declarat că, după prima jumătate de an, putem trage concluzia că Guvernul a realizat cheltuieli echilibrate, iar până la sfârşitul anului deficitul bugetar prognozat de Guvern nu va depăşi 2,3% din PIB.

Daniel Dăianu, profesor de economie, susţine că acest deficit trebuie judecat în fucţie de veniturile şi cheltuielile care se realizează pe parcursul anului. Domnia sa afirmă: "Deficitul de 1,19% din prima jumătate a anului se poate datora unei simetrii a cheltuielilor realizate de guvern pe parcursul acestui an, spre deosebire de anii trecuţi". Daniel Dăianu adăugă: "În prima parte a lui 2008 am avut o creştere economică de peste 8%, care a adus venituri suplimentare la buget. Dacă se doreşte menţinerea deficitului bugetar la 2,3% din PIB, acest lucru ar înseamna o încasare a veniturilor mai mare decât cea din semestrul întâi şi o menţinere a cheltuielilor în limite normale. Prognozez o creştere economică mai mică decât cea din prima parte a anului, drept urmare este destul de dificil de îndeplinit acest lucru". Domnia sa susţine că execuţia bugetară de-a lungul anului ar trebui să fie una echilibrată pentru a se evita realizarea de cheltuieli la sfârşitul anului, cum s-a întâmplat în ultimii ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb