ÎN PREGĂTIRE LA BRUXELLES: Directivă pentru acordarea despăgubirilor colective

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 29 noiembrie 2010

Publicitatea produselor financiar-bancare trebuie să fie responsabilă astfel încât consumatorul să nu fie indus în eroare.

Publicitatea produselor financiar-bancare trebuie să fie responsabilă astfel încât consumatorul să nu fie indus în eroare.

Oficialii de la Bruxelles pregătesc o directivă care să reglementeze plângerile colective şi despăgubirile colective, a declarat, sâmbătă, Răzvan Resmeriţă, director în cadrul Centrului European al Consumatorilor din România. "Directiva intitulată < Collective Redress > este încă în dezbatere la nivelul Uniunii Europene, dar odată adoptată, va duce la simplificarea procedurilor pentru procesele colective şi despăgubirile colective, cu impact major asupra protecţiei consumatorului", a declarat Resmeriţă cu ocazia dezbaterii "Creditarea res-ponsabilă şi educaţia financiară", organizată la sfârşitul săptămânii trecute la Sibiu.

O altă directivă aflată, de asemenea, în dezbaterea instituţiilor europene vizează creditarea responsabilă. Aceasta îşi propune să introducă anumite principii în relaţia contractuală dintre consumatori şi bănci şi să disciplineze ambele părţi implicate. Răzvan Resmeriţă estimează că directiva ar putea fi adoptată de către statele membre spre sfârşitul lui 2012. Domnia sa a subliniat: "Există mai multe principii despre care se vorbeşte foarte serios la nivelul Uniunii Europene privind creditarea responsabilă. Unul dintre acestea este principiul transparenţei, însemnând că informaţiile pre-contractuale trebuie să fie standardizate şi că publicitatea produselor financiar-bancare trebuie să fie responsabilă astfel încât consumatorul să nu fie indus în eroare. Un alt principiu este că activitatea de creditare nu trebuie să discrimineze. Uitaţi-vă la modul în care băncile se raportau la clienţii care veneau din mediul bugetar până când aceştia să fie afectaţi de concedieri şi tăieri salariale. Un alt principiu este posibilitatea consumatorului de a avea acces la despăgubire. Consumatorul trebuie să fie despăgubit atunci când legislaţia în vigoare nu este respectată, ceea ce nu prea se întâmplă în România".

Dezbaterea privind creditarea responsabilă şi educaţia financiară a fost organizată de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor, făcând parte dintr-o campanie mai largă pentru educarea consumatorilor. În cadrul campaniei a fost lansat şi Programul naţional de educaţie financiară "Bugetul familiei". Programul se adresează actualilor şi potenţialilor consumatori de produse şi servicii financiare, dar şi acelor persoane care vor să aibă un control mai strict asupra propriilor finanţe.

Prima etapă a programului a constat în lansarea primului site non-profit de educaţie financiară destinat publicului larg din ţara noastră, au menţionat, sâmbătă, organizatorii dezbaterii. Acesta îşi propune să aducă mai aproape de consumatori noţiunile de bază ale lumii financiare moderne şi să le ofere acestora instrumente practice de calcul al bugetului personal, familial, precum şi modalităţile în care pot evita situaţiile de supraîndatorare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb