ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI Volumul primelor subscrise de grupul VIG a crescut cu 3,5%, până la 5,77 miliarde de euro

G.U.
Bănci-Asigurări / 18 august 2021

Volumul primelor subscrise de grupul VIG a crescut cu 3,5%, până la 5,77 miliarde de euro

Rezultatele Vienna Insurance Group din prima jumătate a anului indică o evoluţie foarte bună, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Toţi indicatorii de bază s-au îmbunătăţit semnificativ comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, confirmând o evoluţie stabilă în contextul pandemiei de Covid-19.

"Business-ul grupului VIG continuă să se deruleze la nivelurile de dinaintea pandemiei de coronavirus. Creşterea semnificativă, atât a volumului primelor, cât şi a profitului, a fost înregistrată într-un context marcat de provocări, în condiţiile în care pandemia a continuat să se manifeste în prima jumătate a anului şi ne-a afectat viaţa de zi cu zi în diverse grade. Un factor pozitiv care a contribuit la dezvoltarea noastră constantă este modelul nostru de business, ce lasă tuturor companiilor din regiune ale grupului libertatea de a-şi adapta produsele şi soluţiile la nevoile locale. Acest model ne permite ca, din postura de cel mai mare grup internaţional de asigurări din Europa Centrală şi de Est, să acţionăm repede şi la nivel individual în diverse situaţii, în fiecare ţară din regiunea noastră", explică Elisabeth Stadler, CEO

al Vienna Insurance Group.

Primele au crescut la 5,773 miliarde de euro

Potrivit sursei citate, volumul primelor a urmat un trend ascendent semnificativ, în ciuda diverselor efecte ale pandemiei de Covid-19 pe pieţele VIG, crescând cu 3,5%, până la 5,773 miliarde de euro. Cu excepţia segmentului asigurărilor de viaţă cu primă unică, toate liniile de business au consemnat un avans al volumului de prime. Asigurările de proprietăţi şi răspunderi au înregistrat în mod particular o creştere semnificativă de 5,7%, până la 2,9 miliarde de euro. În ceea ce priveşte asigurările auto, primele au crescut puternic, cu 7,3%, până la 709 milioane de euro pe segmentul Casco şi cu 3,7%, până la 810 milioane de euro, pe segmentul RCA. Primele pe segmentul asigurărilor de sănătate au crescut la 368 de milioane de euro (+3,3%). Asigurările de viaţă cu prime regulate au înregistrat o creştere a primelor până la 1,362 de miliarde de euro (+1,9%), în linie cu strategia, în timp ce asigurările de viaţă cu primă unică au consemnat o scădere cu 6,7%, până la 446 milioane de euro. Cele mai mari creşteri ale primelor sau înregistrat pe pieţele din Republica Cehă, Polonia, România şi Ungaria.

Cheltuielile cu daune şi indemnizaţii, excluzând partea de reasigurare, au fost de 3,6 miliarde de euro, cu 0,9% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Profitul înainte de impozitare a crescut cu 25%

Conform comunicatului, profitul înainte de impozitare s-a situat la 251,4 milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de nivelul de anul trecut şi include provizioanele constituite pentru evenimente generate de Covid-19 şi de fenomenele meteo nefavorabile. Profitul după impozitare şi după plata intereselor minoritare a fost de 186,3 milioane de euro în prima jumătate a lui 2021, în creştere cu 47,5% faţă de anul trecut.

Rata de solvabilitate a grupului VIG a fost de 267% la 30 iunie 2021, indicând resurse de capital solide şi stabile. Rezultatul financiar (inclusiv rezultatele companiilor consolidate prin punere în echivalenţă) s-a ridicat la 353,6 milioane de euro în prima jumătate a lui 2021, în scădere cu 8,9% faţă de anul trecut. Scăderea a fost generată în special de o diminuare a câştigurilor/pierderilor realizate. Rata de rentabilitate a capitalului înainte de impozitare s-a îmbunătăţit de la 9,1% la 11%. La 30 iunie 2021, Grupul VIG avea plasate 37,5 miliarde de euro în investiţii.

Rata combinată a continuat să se îmbunătăţească

Rata combinată a Grupului VIG, de 95,2%, s-a redus cu 0,3 puncte procentuale comparativ cu anul anterior. Evoluţia pozitivă s-a produs în ciuda efectului considerabil pe care l-a avut creşterea daunelor generate de condiţiile meteorologice la sfârşitul lunii iunie 2021 şi datorită unei evoluţii îmbunătăţite a situaţiei daunelor per ansamblu, precum şi implementării de noi măsuri atât în cadrul "Agendei 2020" cât şi al noii strategii "VIG 25", în vederea îmbunătăţirii ratei combinate.

Previziuni pentru 2021

Pe lângă pandemia în curs şi incertitudinile privind evoluţia acesteia şi impactul pe care îl va avea răspândirea rapidă a variantei Delta, alte dezastre naturale, cum au fost inundaţiile din luna iulie, ar putea de asemenea să afecteze evoluţia business-ului în a doua jumătate a anului 2021.

"Cu toate acestea, suntem încrezători că ne vom atinge ţintele pentru 2021, nu în ultimul rând datorită politicii noastre prudente de constituire de rezerve. De aceea, suntem în măsură să confirmăm previziunile privind atingerea unui nivel al primelor de 10,4 miliarde de euro şi un profit înainte de impozitare între 450 de milioane şi 500 de milioane de euro. Rata combinată este de aşteptat să se situeze în jurul a

95%", a spus Elisabeth Stadler, confirmând previziunile pentru 2021.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb