ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI BCR a înregistrat un profit net de 1,14 miliarde de lei, în creştere cu 35%

G.B
Bănci-Asigurări / 2 noiembrie 2021

Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română

Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română

BCR a înregistrat un profit net de 1.141,8 milioane de lei (232,5 milioane de euro) în primele nouă luni ale anului 2021, în creştere cu 35% faţă de 845,8 milioane de lei (175,2 milioane de euro) în primele nouă luni ale anului 2020, atât datorită performanţei operaţionale îmbunătăţite în principal pe fondul unui volum de business mai mare, cât şi a alocării de costuri cu riscuri mai reduse, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Dincolo de cifre şi de rezultatele financiare, în astfel de momente de bilanţ, ne uităm la impactul real şi la schimbările pozitive pe care proiectele noastre le aduc în societate. Continuăm să dezvoltăm activ pilonul educaţiei financiare şi am pus în centrul comunicării noastre din această toamnă, sfaturi practice de economisire pentru publicul larg, pentru a contribui cât mai direct la creşterea rezilienţei financiare a românilor.

Scopul nostru este de a acţiona ca o ancoră care dă siguranţă economiei, atât prin sprijinirea programelor garantate de stat şi a fondurilor europene, cât şi prin soluţii personalizate de finanţare. Există proiecte, idei şi dorinţă de dezvoltare, precum şi nevoia de modernizare şi evoluţie, aşa cum există oameni bine pregătiţi. Dovadă sunt cele peste 4.000 de companii finanţate anul acesta, o treime dintre credite fiind investiţii, precum şi semnarea acordului de colaborare dintre BCR şi ROREG pentru a accelera atragerea investiţiilor din fonduri europene pentru România SA şi România SRL. Mediul de business a reuşit de multe ori în ultimii 30 de ani să fie un reper în momente dificile, iar noi înţelegem să rămânem aproape de societate şi de temele relevante pentru români, inclusiv prin susţinerea campaniei de vaccinare, pentru siguranţa şi sănătatea tuturor", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Potrivit sursei citate, rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 12,3% până la 1.576,7 milioane de lei (321,0 milioane de euro) în 1-9 2021, de la 1.403,7 milioane de lei (290,8 milioane de euro) în 1-9 2020, pe fondul unor venituri operaţionale mai mari şi a unor cheltuieli operaţionale mai reduse.

Venitul net din dobânzi a crescut uşor cu 1,1% până la 1.797,6 milioane de lei (366,0 milioane de euro) în 1-9 2021, de la 1.778,6 milioane de lei (368,5 milioane de euro) în 1-9 2020, determinat de volume mai mari de credite şi depozite atât pe segmentul de clienţi retail, cât şi pe cel de corporate, parţial compensat de impactul din dobânzi mai scăzute pe piaţa monetară.

Venitul net din comisioane a crescut puternic cu 23,6% până la 620,0 milioane de lei (126,2 milioane de euro) în 1-9 2021, de la 501,7 milioane de lei (103,9 milioane de euro) în 1-9 2020, determinat de un volum mai mare de tranzacţii.

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 4,2% până la 267,4 milioane de lei (54,4 milioane de euro) în 1-9 2021, de la 256,7 milioane de lei (53,2 milioane de euro) în 1-9 2020, în principal datorită unei activităţi de tranzacţionare mai crescute.

Venitul operational a crescut cu 6,0% până la 2.776,9 milioane de lei (565,3 milioane de euro) în 1-9 2021, de la 2.618,5 milioane de lei (542,5 milioane de euro) în 1-9 2020, determinat de un volum de business mai mare.

Cheltuielile administrative generale au înregistrat valoarea de 1.200,2 milioane de lei (244,3 milioane de euro) în 1-9 2021, în scădere cu 1,2% în comparaţie cu 1.214,8 milioane de lei (251,7 milioane de euro) în 1-9 2020, mai ales ca urmare a impactului pozitiv din deconsolidarea subsidiarei CIT One şi optimizarea reţelei de sucursale retail, cât şi datorită contribuţiei anuale uşor mai mici în 2021 la fondul de garantare a depozitelor.

Rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare a înregistrat o alocare de 70,0 milioane de lei (14,3 milioane de euro) în 1-9 2021, semnificativ mai redusă comparativ cu alocarea de 277,5 milioane de lei (57,5 milioane de euro) înregistrată în 1-9 2020. Această alocare a constat în principal din provizioane colective înregistrate pentru portofoliul de credite performante, ceea ce reflectă abordarea de risc prudentă a băncii în contextul actual.

Rata creditelor neperformante s-a situat la 4,0% în septembrie 2021, în scădere faţă de 4,5% în decembrie 2020. Această evoluţie reflectă trendul pozitiv al creditelor acordate clienţilor şi a fost sprijinită, de asemenea, de o acumulare scăzută de noi credite neperformante. În acelaşi timp, gradul de acoperire al creditelor neperformante cu provizioane s-a situat la nivelul de 130,8% în septembrie 2021.

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca) în conformitate cu reglementările privind cerinţele de capital (CRR), s-a situat la nivelul de 21,17% în august 2021, semnificativ peste cerinţele Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata capitalului de Rang 1+2 de 20,75% (Grup BCR) în iunie 2021 reflectă clar puternicele poziţii de capital şi finanţare ale BCR.

Creditele şi avansurile acordate clienţilor au crescut cu 8,3% până la 46.573,2 milioane de lei (9.413,5 milioane de euro) la data de 30 septembrie 2021 de la 43.002,5 milioane de lei (8.833,2 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2020, susţinute de creşteri atât în creditarea retail (+6,1% faţă de decembrie 2020, până la 26.716,8 milioane lei), cât şi în cea corporate (+12,1% faţă de decembrie 2020, până la 19.701,1 milioane lei).

Depozitele de la clienţi au crescut cu 1,2% până la 65.667,6 milioane de lei (13.272,9 milioane de euro) la data de 30 septembrie 2021 de la 64.876,8 milioane de lei (13.326,4 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2020, susţinute de creşterea depozitelor retail (+1,9% faţă de decembrie 2020, până la 44.589,6 milioane lei), în timp ce depozitele corporate au scăzut cu 1,6% faţă de 31 decembrie 2020 până la 19.468,8 milioane lei.

În activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de 7,0 miliarde de lei în 1-9 2021. Vânzările de credite ipotecare în lei au crescut cu 15,4% an pe an şi cu 58% în T3 2021 vs. T2 2021, în principal datorită accelerării în T3 2021 a vânzărilor produsului garantat de stat Noua Casă, dar si vânzărilor produsului ipotecar standard Casa Mea care reprezintă 62% din vânzările totale. Noul credit ipotecar verde Casa Mea NaturA, parte din programul de sustenabilitate al băncii, a ajuns să reprezinte circa 30% din cererile lunare de finanţări pentru locuinţe, se mai arată în comunicat.

Volumele nou acordate de credite de consum au crescut cu 20,6%, iar descoperitul de cont şi cardurile de credit cu 15,6% an la an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Stocul de credite ipotecare acordate în moneda locală s-a majorat cu 17,3% an pe an în 1-9 2021, în timp ce stocul de credite de consum a crescut cu 6.4% an pe an.

În activitatea de creditare corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite noi pentru companii în valoare de 4,7 miliarde de lei în 1-9 2021, din care o treime au fost credite pentru investiţii. Avansul stocului de finanţări s-a datorat în principal segmentului Clienţi Mari care a crescut cu 49,2% an pe an. De asemenea, finanţarea sectorului public a crescut cu 20,0% an pe an. Iar cea a sectorului IMM (inclusiv prin subsidiara BCR Leasing) cu 9,5% an pe an, atingând valoarea de 7,3 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro) la 30 septembrie 2021, în principal datorită participării BCR în programul IMM Invest.

Finanţările acordate de BCR Leasing au crescut cu 40% în 1-9 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, până la 1,2 miliarde de lei, oferind susţinere antreprenorilor din toate domeniile de activitate.

Şcoala de Bani a organizat în primele nouă luni sesiuni online de educaţie financiară şi ateliere pentru 45.000 de adulţi şi copii. Numărul total al celor care au participat în program a ajuns la 500.000 de oameni. Platforma de educaţie antreprenorială BCR Şcoala de Business a ajuns la peste 17.500 de utilizatori (antreprenori, manageri, freelancers, profesori şi studenţi), cu un nou curs lansat: Programe de finanţare pentru antreprenori, realizat în parteneriat cu ADR Nord-Est. INNOVX-BCR, programul dedicat afacerilor din tehnologie, a ajuns la 100 de start-up-uri accelerate în ultimii aproape 3 ani, se arată în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb