Profitul net al companiei "Oil Terminal" Constanţa a fost, în primul semestru al anului curent, de 74,289 miliarde de lei vechi, comparativ cu cel înregis-trat în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 43 miliarde de lei, în creştere cu 72,71%. Cifra de afaceri realizată de companie în primele şase luni se ridică la 628,158 miliarde de lei vechi, în creştere cu 21,47% faţă de nivelul din primul semestru 2004.
La sfîrşitul primului semestru, societatea "Oil Terminal" Constanţa a desfăşurat o activitate profitabilă concretizată în obţinerea unui profit brut de 86,177 miliarde de lei vechi. În luna iunie profitul brut a fost de 11,264 miliarde lei, ceea ce înseamnă 13% din profitul brut total realizat. Profitul brut realizat în semestrul I 2005 este în sumă de 86,177 miliarde de lei, cu o depăşire de 55,977 mililiarde lei faţă de prevederile din Bugetul de Venituri şi Cheltuieli. Veniturile din exploatare realizate în luna iunie sînt în sumă de 101,717 miliarde lei şi, cumulat de la începutul anului, de 640,658 miliarde lei, cu o depăşire faţă de BVC de 16,827 miliarde lei (iunie). Din totalul veniturilor facturate în luna iunie 2005, aproximativ 95% reprezintă veniturile din prestaţii (94,134 miliarde lei), iar 5% sînt venituri din depozitări.
Cumulat la 30 iunie, ţiţeiul are cea mai mare pondere (52%), iar la veniturile din depozitări păcura are valoarea cea mai mare, reprezentînd 37% din total venituri din depozitare.
Clasamentul clienţilor care au contribuit la realizarea cifrei de afaceri în primul semestru este următorul: "Rompetrol Rafinare" Constanţa cu 23%, pe locul doi se află "Petrom" Bucureşti cu 20%, pe locul trei "Rafo" Oneşti cu 15%, iar pe locul patru "Petrotel Lukoil" cu 13%. Aceşti clienţi totalizează 71% din cifra de afaceri. Cheltuielile din exploatare realizate în luna iunie 2005 sînt în sumă de 90,429 miliarde lei. Cumulat la 30 iunie, cheltuielile din exploatare au depăşit nivelul BVC cu 3%, respectiv cu 16,270 miliarde lei. Această depăşire s-a produs în corelaţie cu încasările realizate, permiţînd accelerarea cheltuielilor cu reparaţiile şi întreţinerea care permit desfăşurarea activităţii de exploatare curente.
Activitatea din exploatare înregistrează un profit de 11,288 miliarde lei în luna iunie şi 87,978 miliarde lei cumulat de la începutul anului.
Concluzionînd, activitatea economico-financiară desfăşurată de societate a fost profitabilă, înregistrînd la finele primului semestru o depăşire la veniturile totale faţă de BVC de aproximativ 70 miliarde lei (112%), iar la cheltuieli totale o depăşire de 13,937 miliarde lei (102%).
În perioada analizată se înregistrează creşterea activelor totale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 2,6%, ca urmare a creşterii activelor imobilizate cu 5,4% şi a scăderii activelor circulante cu 14,2%. Din activele circulante, clienţii neîncasaţi (cu pondere de 82,7% din valoarea activelor circulante) au scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 23,2 miliarde lei.
Perioada de recuperare a creanţelor s-a diminuat de la 68 de zile, înregistrate la sfîrşitul lunii iunie anul trecut, la 47 de zile pentru finele lunii iunie anul curent.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, rata profitului brut a crescut semnificativ: de la 11% în primul semestru din 2004 la 14%.
Dividendele de plată pentru anul 2004 sînt în valoare de 23,73 miliarde lei şi urmează să fie plătite acţionarilor conform Hotărîrii AGA din 20 aprilie.
În cursul sesiunii bursiere de ieri, cu acţiunile companiei s-au efectuat şapte tranzacţii cu peste 22.000 titluri. Valoarea totală s-a ridicat la 5.943 RON, iar preţul de la finele şedinţei a fost de 0,2640 RON/acţiune, în scădere cu 2,22% faţă de cel anterior.