ÎN PRIMELE ZECE LUNI ALE ANULUI, ANOFM a organizat cursuri de formare profesională pentru aproape 37.000 de persoane

Andrei Stan
Companii / 28 noiembrie 2015

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a organizat, în primele zece luni ale anului, cursuri de formare profesională/evaluare a competenţelor/ucenicie pentru 36.923 persoane, din care 34.441 au statut de şomer, transmite un comunicat al agenţiei trimis redacţiei.

Potrivit datelor centralizate la nivel naţional, la sfârşitul lunii octombrie, ponderea femeilor în totalul participanţilor la cursuri este de 58,27%.

"În urma analizei participării celor 34.441 persoane din rândul şomerilor la programele de formare profesională din perioada de referinţă s-a constatat că persoanele cu studii medii sunt cele mai interesate să beneficieze de cursuri de formare (51,18%), urmate de cele cu studii primare (34,92%), la polul opus aflându-se persoanele cu studii superioare (13,90%). Această situaţie se explică prin faptul că ANOFM organizează programe de formare pentru calificări de nivel 1, 2 sau 3 (la care pot participa persoane cu studii primare şi/sau medii)", se arată în comunicat.

Distribuţia pe categorii de vârstă a şomerilor cuprinşi în programe de formare profesională este relativ echilibrată: 31,61% sunt tineri cu vârsta sub 25 de ani, 21,16% persoane cu vârsta cuprinsă între 25-35 de ani, 23,78% sunt persoane între 35-45 de ani, iar peste 45 de ani procentul este de 23,45%.

ANOFM precizează că se acordă o atenţie deosebită persoanelor aparţinând unor grupuri dezavantajate pe piaţa muncii, iar în aceste condiţii au fost cuprinse în programe de formare profesională 4.034 şomeri de lungă durată,14.519 şomeri din mediul rural, 54 persoane şomere cu dizabilităţi, 1.027 persoane şomere de etnie romă, 22 şomeri postinstituţionalizaţi, dar şi 385 persoane aflate în detenţie.

Multe dintre programele de formare profesională începute în anul 2014 continuă şi se vor încheia până la sfârşitul anului 2015. În urma monitorizării persoanelor care s-au încadrat în muncă într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului, până la 31 octombrie 2015 au fost angajate 14.534 persoane, precizează ANOFM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb