ÎN PRIMUL SEMESTRU Activele nete ale SIF au depăşit 3,19 miliarde de euro

UNOPC
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 iulie 2007

Luna iunie, ultima lună din primul semestru al anului 2007, a fost o lună favorabilă pentru SIF-uri, fapt care este foarte bine pus în evidenţă de evoluţia activelor nete, astfel că, la finele lunii iunie, nivelul cumulat al acestora pentru cele cinci SIF a fost de 9.993 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 8,8% faţă de luna anterioară şi cu 29% faţă de finele anului 2006. Exprimat în moneda euro, nivelul activelor nete a reuşit la finalul primului semestru să depăşească plafonul de 3 miliarde, atingând nivelul de 3,19 miliarde de euro, nivel care este cu 13,6% mai mare decât cel înregistrat în luna anterioară şi cu 39,2% mai mult decât cel înregistrat la finele anului trecut, interval în care, după cum se ştie, leul a cunoscut o apreciere cu 7,3% faţă de euro.

Comparativ cu situaţia existentă la finele pimului semestru din anul 2006, nivelul activelor nete cumulate şi exprimate în lei, este cu peste 53% mai mare, iar în varianta euro, creşterea înregistrată este cu peste 74%.

Urmărind evoluţia activelor nete pe fiecare din cele cinci SIF, putem constata că în luna raportată cea mai mare creştere de activ net a înregistrat-o (pentru a doua lună consecutiv) SIF Muntenia cu 18,4%. Privind această evoluţie pe tot parcursul anului 2007, se constată că cea mai mare creştere de activ net o înregistrează tot SIF Muntenia cu 50%, urmată de SIF Transilvania cu peste 42,6%.

Privind evoluţia din luna iunie a a valorii unitare a activelor nete se observă că, după creşterea de 18,4% înregistrată de SIF Muntenia, SIF Transilvania se situează pe poziţia a doua cu o creştere lunară cu 8,9% a v.u.a.n. şi reuşeşte astfel să recupereze destul de mult, însă nu integral, din diminuarea înregistrată datorită creşterii numărului de acţiuni prin acordarea în luna mai de acţiuni gratuite. Celelalte SIF înregistrează valori de creştere lunară cuprinse între 4,85% la SIF Moldova şi 6,7% la SIF Oltenia.

Dacă urmărim evoluţia preţurilor de închidere pe parcursul lunii iunie şi a sem.I., constatăm că SIF Transilvania înregistrează cu 35%, cea mai mare creştere lunară a preţului de închidere, creştere care a fost oarecum speculativă dacă ţinem cont că s-a produs pe fondul unor incertitudini induse în piaţă de posibilele efecte ale contestării hotărârii de acordare a acţiunilor gratuite. În cazul celorlate SIF, creşterile înregistrate la finele sem.I. au variat între 13,1% la SIF Moldova şi 54,3% la SIF Muntenia.

Privind în structura activelor, constatăm că investiţiile financiare pe termen scurt au cunoscut o creştere pe ansamblul SIF cu 8,03% în luna raportată, modificându-şi ponderea în total active de la 75% la finele lunii mai, la 76,1% la finele lunii iunie.

Această creştere se datorează în special aprecierii cu 8,1% a portofoliului acţiunilor cotate (75,5% din activul total), urmată de aprecierea portofoliului acţiunilor necotate cu 8,6% (0,16% din activul total).

Pe lângă acestea, influenţa corecţiilor înregistrate de portofoliile de obligaţiuni municipale, -6,9% (0,03% din total active) şi -9,9% la obligaţiunile corporatiste (0,21% din active total), este aproape nesemnificativă pe ansamblul investiţiilor pe termen scurt. Privită pe fiecare SIF în parte, evoluţia investiţiilor pe termen scurt în luna raportată scoate în evidenţă creşterea cu 17,7% înregistrată de SIF Muntenia, după care urmează SIF Moldova cu 6,2%, SIF Transilvania cu 5,9% şi SIF Banat-Crişana cu 5,7%.

De remarcat este şi faptul că pe ansamblul SIF, la finele lunii raportate, peste 99% din nivelul investiţiilor financiare pe termen scurt îl reprezentau acţiunile cotate, iar dacă ne referim la total active, ponderea acţiunilor cotate în acestea era la finele lunii iunie de 77,3%.

În cursul lunii raportate, investiţiile SIF în industria OPCVM/AOPC au înregistrat pe ansamblu o apreciere cu 9,8% faţă de luna anterioară, însă tot pe ansamblul SIF, ponderea în activele nete se menţine în limitele înregistrate la începutul anului, adică în jurul a 0,2%. Faţă de finele anului 2007, nivelul investiţiilor în OPCVM/AOPC a cunoscut o creştere cu 32% păstrându-şi însă aproape neschimbată ponderea în total active. Dintre cele cinci SIF, Muntenia continuă să aibă cea mai mare deţinere de titluri OPCVM/AOPC, peste 13 milioane lei, ceea ce reprezintă 0,65% din total activ, urmată de SIF Moldova cu 0,3% din total activ, SIF Oltenia cu expunere de 0,2% din total activ pe titluri OPCVM/AOPC şi SIF Banat-Crişana cu 0,05% din total activ.

După o încercare singulară de investiţie în titluri de stat efectuată în luna mai de SIF Moldova, la finele lunii raportate, investiţia în astfel de instrumente a revenit la nivel zero, identic de altfel cu nivelul deţinut de plasamentele în certificate de depozit. În ceea ce priveşte volumul plasamentelor în depozite bancare pe ansamblul SIF, acesta era la finele lunii raportate de 441,8 mil.lei, cu peste 40% mai mult decât în luna anterioară şi cu peste 61% mai mult decât la finele anului 2006. Ponderea depozitelor în total active s-a modificat de la 3,4% în dec. 2006 la 4,3% la finele lunii iunie a.c..

Obligaţiunile municipale şi corporative existente în portofoliile SIF au cunoscut o creştere în sem. I a.c. cu 11%, însă evoluţia acestora nu a fost una liniară, astfel, numai în luna iunie, volumul acestora s-a diminuat faţă de luna anterioară cu peste 3,7 mil. lei, coborând de la 46,25 mil. la 42,5 mil. la finele lunii, nivel care reprezintă 0,41% din total activ.

Continuându-şi şi în luna iunie trendul pozitiv din ultima perioadă, nivelurile de capitalizare înregistrate de cele cinci SIF au fost, fără excepţie, de data aceasta, superioare activelor nete cu niveluri cuprinse între 2,5% la SIF Oltenia şi peste 45% la SIF Transilvania. Pe ansamblul SIF, nivelul de capitalizare înregistrat în luna iunie a fost de 12,07 miliarde de lei sau 3,85 miliarde de euro, fiind astfel superior celui înregistrat în luna anterioară cu peste 23%.

Privind nivelurile de capitalizare atinse de fiecare SIF la finele luni raportate, iese în evidenţă imediat nivelul înregistrat de SIF Trasnilvania, iar faptul că în această lună toate SIF-urile au realizat niveluri superioare activelor nete, a determinat ca toate acţiunile acestora să se tranzacţioneze cu prime cuprinse între 2,5% la SIF Oltenia şi 45,1% la SIF Transilvania.

Evoluţia preţului de închidere la cele cinci SIF a devenit una specială, începând cu luna mai, când SIF Transilvania anunţa creşterea numărului de acţiuni şi implicit scăderea valorii acestora prin acordarea de acţiuni gratuite. Datorită acestui considerent, după un maxim istoric de 4,33 lei înregistrat de acţiunile SIF Transilvania în data de 15 mai, în ziua următoare bursa se închide cu 2,16 lei/acţiune SIF Transilvania. La celelalte SIF, evoluţia preţului de închidere în luna iunie a fost una obişnuită, astfel: SIF Muntenia în creştere cu 22,4%, SIF Oltenia creştere cu 20,4%, SIF Banat-Crişana în creştere cu 19,1% şi SIF Moldova creştere cu 18,6%. La nivelul semestrului întâi, cea mai mare creştere a înregistrat-o SIF Muntenia cu 54,3%, urmată de SIF Oltenia cu 21,8%, SIF Banat-Crişana cu 18,7% şi SIF Moldova cu 13,1%.

Nivelul profitului înregistrat pe total SIF la sfârşitul sem. I. a.c. a fost de 319,6 milioane de lei (101,9 milioane de euro), mai mare decât luna anterioară cu aproape 65%, însă cu doar 3,2% mai mare decât nivelul profitului atins în luna iunie 2006.

Privind comparativ cu sem. I.2006 evoluţia nivelurilor profiturilor, observăm că, spre deosebire de anul 2006 când SIF Oltenia cu 91,5 mil. lei şi SIF Muntenia cu 83,7 mil. lei erau în top-ul profiturilor înregistrate, acum SIF Transilvania înregistrează cea mai spectaculoasă creştere a lunii, cu aproape 87%, atingând nivelul de 91,6 mil.lei, urmată de SIF Oltenia, cu 78,9 mil.lei.

În luna iunie, SIF Moldova şi SIF Oltenia au avut cea mai mare lichiditate, în această perioadă tranzacţionându-se pe fiecare din ele 10,20%, respectiv 7,39% din capitalul lor social, în cuantumul a 15.085 tranzacţii realizate pe SIF Moldova şi 15.690 tranzacţii pe SIF Oltenia.

Din punct de vedere al numărului de tranzacţii realizate, SIF Muntenia a prezentat cel mai mic interes pentru investitori, pe acest titlu având loc în luna mai 11.202 tranzacţii ce au însumat 4,05% din capitalul social.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb