ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ANULUI Gral Medical a întregistrat o cifră de afaceri de 25 milioane euro

G.U.
Companii / 7 iulie 2021

Gral Medical a întregistrat o cifră de afaceri de 25 milioane euro

Gral Medical a întregistrat la nivel de grup o creştere cu 50% a veniturilor în primul semestru al anului 2021, faţă de perioada similară a anului anterior, astfel compania a depăşit 25 milioane euro cifra de afaceri în semestrul 1 din 2021, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Rezultatele sunt peste estimările iniţiale, având în vedere că proiecţiile financiare pentru anul 2021 au fost de 45 de milioane de Euro.

Creşterile cele mai importante s-au înregistrat atât pe divizia de laboratoare Gral şi a centrele de imagistică cât şi pe segmentul oncologic, unde compania deţine o reţea de centre medicale sub marca OncoFort, poziţionate strategic în 6 judeţe din ţară. Numărul de pacienţi ce au apelat la serviciile medicale din centrele Gral a înregistrat creşteri de peste 70% în provincie şi 30% în capitală. În urma investiţiei în laboratorul de biologie moleculară şi a feedback-ului pozitiv din partea pacienţilor, numărul de cereri pentru un test PCR sau a unui test rapid antigen Covid 19 a rămas constant lună de lună.

Robert Şerban, acţionar Gral Medical, a declarat: "Suntem încrezători că vom reuşi până la sfârşitul anului să atingem veniturile bugetate propuse de 45 milioane de euro. Acest lucru vă fi posibil deoarece avem un trend crescător al veniturilor în semestrul 1 şi pentru că avem un ritm de 4 centre noi deschise la fiecare 6 luni. Ne vom focusa în continuare pe inovaţie, pe deschiderea de spitale oncologice, pe oferirea unui diagnostic medical în timp record şi cu o acurateţe ridicată".

Potrivit sursei citate, bugetul de investiţii al companiei pentru anul 2021 se ridică la aproximativ 7 milioane de euro, un buget ce este orientat cu predilecţie către: 2 spitale oncologice şi deschiderea de laboratoare sau centre regionale de recoltare în judeţe unde compania nu activează. Gral Medical deţine în prezent 17 laboratoare, cel mai nou laborator intrat în reţeaua Gral este situat în Timişoara, 38 de centre regionale de recoltare, 16 clinici şi centre de imagistica şi 5 spitale oncologice cu o capacitate de 120 de paturi.

"Suntem în discuţii pentru preluarea mai multor centre, nu este simplu să asimilezi complet un centru nou pe standardele noastre, având în vedere că pe lângă activele contabile noi preluăm şi un personal ce are nevoie de timp că să se adapteze cu noile obiective, de aceea resursa umană este un activ foarte important pentru noi. Vom fi deschişi la preluări de centre noi acolo unde estimăm o capacitate ridicată a centrului de a genera cash flow în următoarea perioadă", a adăugat Robert Şerban, acţionar Gral Medical

Gral Medical este una dintre cele mai importante companii de servicii medicale private din România, iar în prezent este lider pe segmentul oncologic, al analizelor de laborator din capitală şi al cardurilor de sănătate destinate persoanelor fizice. Cele mai importante 2 firme ale grupului sunt: Gral Medical şi Medical Center Gral.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb