ÎN PRIMUL SEMESTRU DIN 2019:  Uniqa Asigurări şi Uniqa Asigurări de viaţă, profit cumulat de 1,71 milioane de euro

M.A.I.
Bănci-Asigurări / 2 septembrie 2019

Franz Weiler

Franz Weiler

Uniqa Asigurări şi Uniqa Asigurări de viaţă au încheiat primul semestru al anului 2019 cu prime brute subscrise situate la nivelul de 48,6 milioane de euro şi un profit cumulat de 1,71 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei noastre.

Uniqa Asigurări a raportat în primul semestru al anului 2019 o creştere de 21% pe segmentul de asigurări non-auto comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, înregistrând prime brute subscrise de 16,2 milioane de euro, conform IFRS.

"Primele şase luni din 2019 indică rezultate care ne dau încrederea că suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte dezvoltarea sănătoasă şi durabilă a companiei. Am menţinut ritmul de creştere cu care am luat startul în acest an şi am continuat să înregistrăm rezultate solide pe segmentele profitabile de asigurări. Dorim să fim un partener de încredere pentru un numar tot mai mare de clienţi de asigurări din România. De aceea, rămânem conectaţi la nevoile reale ale acestora şi căutam permanent cea mai bună formulă pentru a le oferi produse şi servicii care să le permită să se concentreze pe lucrurile cu adevărat importante, cu certitudinea că au alături o echipă de profesionişti, pregatită pentru a-i ajuta să treacă cu bine peste situaţiile neprevăzute", a declarat Franz Weiler, CEO UNIQA Asigurări.

Uniqa Asigurări de viaţă a continuat să îşi consolideze rezultatele şi a încheiat primele şase luni ale anului 2019 cu un avans peste 20% al vânzărilor de produse tradiţionale, în timp ce vânzările pe segmentul de asigurări cu prima unică s-au situat la acelaşi nivel cu cel din perioada similară a anului anterior, înregistrând prime brute subscrise în valoare totală de 9,2 milioane de euro, conform IFRS.

Asigurările non-auto şi-au menţinut trendul ascendent, având o creştere semnificativă de două cifre, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce asigurările de viaţă şi-au consolidat rezultatele, cu o contribuţie semnificativă a segmentului de produse tradiţionale, transmite acelaşi comunicat.

Pe segmentul auto, strategia companiei a rămas definită de limitarea impactului asigurărilor obligatorii de răspundere civilă asupra portofoliului, volumul vânzărilor situându-se cu 13 puncte procentuale sub cel înregistrat în primul semestru al anului anterior. În acelaşi timp, asigurările facultative de tip CASCO au înregistrat un avans de 13% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, susţinând creşterea profitabilă a companiei în zona clienţilor retail.

Totodată, soliditatea financiară a companiei este validată de plata, în lunile aprilie şi mai, a indemnizaţiei de daună în valoare totală de 5 milioane de euro pentru pagubele provocate de incendiul produs, în primul trimestru al anului, la fabrica de ingrediente alimentare din judeţul Alba, Uniqa fiind asigurătorul stocului de mărfuri şi al unei părţi din flota de autoutilitare, mai informează comunicatul citat.

În ceea ce priveşte evoluţia reclamaţiilor, în primele şase luni ale anului 2019, Uniqa Asigurări şi Uniqa Asigurări de viaţă au înregistrat un număr total de 149 de reclamaţii, similar cu cel din aceeaşi perioadă a anului anterior, poziţionându-se printre companiile de asigurări din România faţă de care clienţii îşi exprimă cele mai puţine nemulţumiri.

Uniqa Insurance Group operează pe piaţa românească din 2008.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb