Gigantul de comerţ electronic Alibaba a obţinut în trimestrul al treilea fiscal, încheiat în decembrie, cea mai slabă creştere a veniturilor din ultimii trei ani, din cauza impactului încetinirii economiei chineze şi al războiului comercial dintre Statele Unite şi China, care au descurajat clienţii în perioada de vârf a cumpărăturilor de sărbători, transmite Reuters.
Rezultatul va amplifica probabil îngrijorările investitorilor, pentru că scoate în evidenţă presiunile tot mai mari suportate de grupul Alibaba, ale cărui vânzări sunt considerate deseori un etalon al cheltuielilor de consum în China, a doua mare economie din lume.
Alibaba, a doua cea mai valoroasă companie din Asia după Tencent, a raportat venituri de 117,28 miliarde de yuani (17,47 miliarde de dolari) în trimestrul al treilea, comparativ cu 83 de miliarde de yuani în urmă cu un an, conform News.ro.
Analiştii intervievaţi de firma Refinitiv anticipau venituri de 118,8 miliarde de yuani.
Profitul net a crescut cu 33%, la 30,96 miliarde de yuani, depăşind aşteptările analiştilor, iar acţiunile Alibaba au crescut cu 1,6% în urma informaţiilor.
De obicei, Alibaba obţine cele mai mari venituri în trimestrul care se încheie în decembrie, datorită mega-evenimentului "Ziua celibatarilor", care are loc în noiembrie. Acesta este cel mai mare eveniment de vânzări online din lume, care depăşeşte vânzările cumulate de Black Friday şi Cyber Monday din Statele Unite.
În 2018, deşi vânzările din Ziua Celibatarilor au atins nivelul record de 30 de miliarde de dolari, creşterea faţă de 2017 a fost cea mai scăzută în istoria de 10 ani a evenimentului.
Anticipând factorii negativi generaţi de incertitudinile economice, Alibaba şi-a redus estimările de profit pentru anul financiar care se încheie în martie înainte de sezonul cumpărăturilor de iarnă.
Vicepreşedintele executiv al Alibaba a spus totuşi, săptămâna trecută, că vânzările au crescut în decembrie, chiar dacă cererea pentru produsele scumpe a continuat să scadă.
Fondatorul Alibaba, Jack Ma, a declarat anterior că disputa comercială dintre SUA şi China este "Cea mai mare prostie din lume".
Creşterea economică a Chinei a încetinit în 2018 la cel mai lent ritm din aproape trei decenii, pe fondul scăderii cererii interne şi al impactului tarifelor. Analiştii anticipează ca creşterea economică să încetinească în continuare în acest an.