Jones Lang LaSalle (JLL), firma specializată în servicii financiare dedicate domeniului imobiliar, a intermediat închirieri de spaţii de birouri în suprafaţă totală de 25.800 metri pătraţi, ceea ce reprezintă o cotă de piaţă de 34% din totalul tranzacţiilor în care au fost implicate companii de consultanţă imobiliară, excluzând tranzacţiile directe, transmite un comunicat de presă remis redacţiei.
Potrivit documentului citat, din această suprafaţă, 20.794 metri pătraţi reprezintă tranzacţii de reprezentare exclusivă a chiriaşilor.
Marius Scuta, directorul departamentului de birouri al JLL, declară: "Cele mai active companii provin din domeniul financiar, al tehnologiei informaţiei şi al producţiei, cu o cotă cumulată de 60% din totalul spaţiilor ocupate în acest trimestru, companii care au beneficiat de condiţiile financiare favorabile pentru a-şi optimiza costurile de ocupare a spaţiilor de birouri. Suntem în continuare în discuţii avansate cu alte câteva companii importante care fie îşi consolidează spaţiile existente de birouri, fie au decis deja să-şi reloce anumite departamente din vestul Europei în România, ţara noastră rămânând un punct de atracţie pentru companiile IT şi BPO".
Volumul total al investiţiilor imobiliare realizate în prima jumătate a acestui an pe piaţa din ţara noastră este estimat la 62 de milioane de euro.