ÎN URMA ASASINĂRII ŞEFILOR POLIŢIEI ŞI SPIONAJULUI:  Alegerile parlamentare în Kandahar, amânate cu o săptămână

T.T.
Internaţional / 20 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Comisia Electorală afgană a amânat cu o săptămână scrutinul parlamentar de astăzi, în provincia Kandahar, în urma unui atac sângeros în care au fost asasinaţi cel puţin doi oficiali de rang înalt, inclusiv puternicul şef al poliţiei provinciei, relatează The Associated Press.

Această hotărâre a fost luată pentru a permite funeraliile şefului Poliţiei din Kandahar, generalul Abdul Raziq, şi celorlalte persoane ucise în atac, a anunţat, ieri, un purtător de cuvânt al Comisiei Electorale Independente, Aziz Ibrahimi.

În afară de Raziq, în atac au mai fost ucişi şeful serviciilor de informaţii la nivelul provinciei Abdul Mohmin şi doi poliţişti. Alţi trei poliţişti afgani au fost răniţi în atac.

Starea sănătăţii guvernatorului Kandaharului Zalmay Wesa, rănit în atac, este ţinută secretă. Oficiali în domeniul securităţii insistă că Wesa a fost rănit, dar a supravieţuit.

Comandantul trupelor american în Afganistan, generalul Scott Miller, care a asistat la reuniune, a scăpat nevătămat.

Imediat după încheierea acestei reuniuni pe tema securităţii în alegerile parlamentare afgane din weekend, un membru al trupelor afgane de elită a întors arma împotriva colegilor săi, relatează News.ro.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a anunţat că ţinta atacului a fost comandantul trupelor americane în Afganistan, generalul Scott Miller.

Acest atac, care are loc la peste 17 ani de la îndepărtarea talibanilor de la putere, subliniază insecuritatea care domneşte în Afganistan înaintea alegerilor.

În urma atacului de joi, unii oficiali afgani au criticat dur Pakistanul, acuzând armata şi serviciile de informaţii pakistaneze că îndeamnă afgani să comită atacuri sângeroase, vizând oficiali guvernamentali.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb