Înăsprirea condiţiilor de creditare dăunează economiei

Tot mai multe voci din piaţă dau ca iminentă înăsprirea regulilor BNR în ceea ce priveşte contractarea creditelor de consum şi a celor în valută. Astfel, creditele de consum ar putea avea scadenţă de cel mult 5 ani şi garanţii de 133% din valoarea împrumutată. În cazul împrumuturilor imobiliare, avansul va fi de 20% pentru creditele în lei, 30% pentru creditele în euro şi 40% în cazul altor valute. În plus, băncile vor fi obligate în continuare să elaboreze scenarii de risc, astfel încât gradul de îndatorare să nu depăşească nivelul maxim stabilit de normele proprii de finanţare, iar pentru fundamentarea nivelului îndatorării, băncile vor face simulări pe baza celei mai mari rate de dobândă practicate pentru acel tip de credit în perioada martie 2007- martie 2011.

Proiectele legislative pregătite de BNR au pe de-o parte rolul de a alinia raportările financiare ale băncilor comerciale la principiile internaţionale de contabilitate IFRS, iar pe de altă parte de a limita expunerea la risc a băncilor comerciale în special pe componenta de credite în valută. Totuşi, reglementări prea dure în ceea ce priveşte creditarea vor determina o ruptură între cererea de credite care este încă mare şi oferta din partea băncilor comerciale. Impunerea de garanţii de 133% din valoarea creditului de consum înseamnă practic utilizarea unui avans de 25% la creditele respective. Astfel, se elimină creditele de nevoi personale fără avans şi se limitează drastic creditele pentru alte destinaţii (fără precizarea destinaţiei sumelor împrumutate) - adică exact ceea ce înseamnă în realitate, creditele de nevoi personale... Probabil că în aceste condiţii vom vedea o migrare a atenţiei clienţilor şi băncilor comerciale către cardurile de credit pentru sumele modice. Rezultatul utilizării scenariilor de risc cu ipoteze foarte "strânse" va genera cel mai probabil şi scumpirea creditelor, pe lângă garantarea mai strictă a acestora şi astfel scăderea cererii de creditare.

Limitarea prin mecanisme administrative a cererii şi ofertei de creditare de pe piaţă este greşită şi produce efecte numai pe termen scurt. Asimilarea creditelor de consum cu ipotecă cu creditele de consum normale este de asemenea o eroare, ţinând cont de faptul că garanţia imobiliară din spatele creditului conferă acestui tip de credit caracteristici apropiate creditului ipotecar sau imobiliar, şi mai puţin ale creditului de consum.

"Sunt norme fireşti, de prudenţă. În momentul de faţă cea mai importantă politică pe care trebuie să o aibă România este politica prudenţei, de a nu cădea în excese de niciun fel (...). Dacă nu se face asta, putem oricând să refacem derapajele pe care le-am avut în 2008 cu consecinţele dezastruoase pentru români şi pentru România", a răs-puns Emil Boc, întrebat despre acest subiect.

Desigur, premierul are dreptate în aceea că economia românească nu trebuie stimulată excesiv pe partea de consum, ci mai degrabă pe partea de ofertă, prin ajustări structurale ale economiei, măsuri de transparentizare şi simplificare a politicii fiscale, flexibilizarea raporturilor de muncă în societate. În acest sens s-au făcut în ultimele luni progrese timide, dar pentru moment creşterea economică a României a fost asigurată prin cererea sporită de consum dinspre UE (exporturi). De aceea, restrângerea cererii interne de consum prin măsuri de politică monetară şi fiscală nu poate face bine economiei, în actualul context economic, iar inhibarea cererii de credite din partea populaţiei nu se justifică. În opinia mea, măsurile monetare ar trebui să se axeze mai degrabă pe stimularea creditării companiilor mici şi mijlocii în moneda naţională şi nu pe restrângerea creditului pentru populaţie. Noile măsuri pe care BNR doreşte să le pună în aplicare sunt bune dacă ţinem cont de criteriile de prudenţialitate, dar vor avea cel mai probabil efecte negative asupra creşterii economice în următoarele trimestre.