ÎNCEPÂND DE ASTĂZI, Păgubiţii Carpatica Asig pot solicita FGA plata sumelor cuvenite

I.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 august 2016

Păgubiţii Carpatica Asig pot solicita FGA plata sumelor cuvenite

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a anunţat că, începând de astăzi, creditorii de asigurări ai societăţii Carpatica Asig S.A. pot solicita FGA plata sumelor cuvenite. Fondul va mai putea proceda, la cererea păgubiţilor companiei de asigurări, la deschiderea dosarelor de daună pentru evenimente întâmplate între data publicării deciziei de retragere a autorizaţiei de funcţionare a Carpatica Asig de către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi data denunţării contractelor de asigurare.

Potrivit unui comunicat al FGA trimis redacţiei, instituţia a luat act de publicarea în Monitorul Oficial nr. 586/02.08.2016, a Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) nr. 1.498/27.07.2016 privind închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii "Carpatica Asig" S.A.

De la această dată, creditorii de asigurări ai societăţii Carpatica Asig S.A. pot solicita FGA plata sumelor cuvenite.

Tot după data publicării deciziei, FGA poate proceda, la cererea posibililor creditori de asigurări ai companiei Carpatica Asig, la deschiderea dosarelor de daună pentru evenimente întâmplate între data publicării deciziei ASF şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (art. 12 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor), precizează comunicatul.

FGA mai arată că, în termen de 30 de zile de la data publicării, în Monitorul Oficial, a Deciziei ASF nr. 1.498/27.07.2016, Carpatica Asig este obligată să predea Fondului de Garantare a Asiguraţilor, următoarele documente:

- evidenţa contractelor de asigurare în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 1.498/27.07.2016;

- evidenţa completă a dosarelor de daună;

- evidenţele tehnico - operative şi contabile aferente contractelor şi dosarelor.

FGA va desemna în termen de 30 de zile o comisie specială, formată din proprii specialişti, în vederea aprobării sumelor solicitate la plată din disponibilităţile sale. După preluarea evidenţelor societăţii Carpatica Asig, FGA va publica pe site-ul propriu lista potenţialilor creditori de asigurări ai companiei.

"Plata dosarelor se va realiza de către FGA doar după ce instanţa de judecată va stabili, definitiv, falimentul Carpatica Asig S.A., conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 266 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului începând cu data publicării deciziei ASF privind stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii falimentului şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig S.A. în MO şi maxim 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări", se mai arată în comunicatul FGA.

Prin decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară din 27 iulie, societatea este obligată să-şi informeze clienţii asupra posibilităţilor de denunţare a contractelor încheiate cu Carpatica Asig S.A., cât şi cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare achitate, aferente acestor contracte, proporţional cu perioada cuprinsă între momentul denunţării şi cel al expirării duratei lor de valabilitate.

Potenţialii creditori de asigurări ai companiei Carpatica Asig S.A. pot găsi informaţiile necesare pentru transmiterea cererilor de plată şi a Cererilor de deschidere a dosarelor de daună pe site-ul www.fgaromania.ro.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât, pe 27 iulie, retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig, pe baza unui set de rapoarte care au evidenţiat starea de insolvenţă a acesteia, şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, în temeiul Legii 503/2004 (republicată) şi a Legii 85/2014.

ASF a precizat, într-un comunicat, că Hotărârea Consiliului de retragere a autorizaţiei Carpatica Asig a avut la bază concluziile Raportului de audit financiar pe 2015 întocmit de firma Mazars, coroborate cu Raportul de evaluare elaborat de Deloitte, precum şi cu Raportul de îndeplinire de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a mandatului de administrator temporar.

"Toate acestea evidenţiază deteriorarea accentuată a indicatorilor financiari ai societăţii, conform situaţiilor înregistrate la 31 decembrie 2015 şi, respectiv, la 30 iunie 2016, astfel: la 31 decembrie 2015, Carpatica Asig avea capitaluri proprii de minus 611,4 milioane de lei, cu un necesar de capital corespunzător de 690,4 milioane de lei (conform cerinţelor regimului Solvabilitate I), un coeficient de lichiditate de 0,31 şi o marjă de solvabilitate de minus 612,9 milioane de lei; la 30 iunie 2016, situaţia financiară a societăţii s-a menţinut în teritoriu negativ, Carpatica Asig înregistrând capitaluri proprii de minus 613,7 milioane de lei, un coeficient de lichiditate de 0,46 şi o marjă de solvabilitate de minus 615 milioane de lei", a arătat ASF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb