Încrederea românilor atinge cele mai mici cote din ultimii 10 ani

F. A.
Macroeconomie / 7 iulie 2010

În luna iunie, indicele de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de GfK a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii 10 ani, atingând 79%, faţă de 40% în urmă cu doi ani. Această stare accentuată de pesimism se datorează în cea mai mare măsură programului guvernamental de austeritate care a dus la deteriorarea situaţiei economice generale, deteriorare resimţită de peste 90% din populaţia ţării. Românii sunt destul de pesimişti şi atunci când vine vorba de viitor, 78% nu se aşteaptă ca situaţia să se îndrepte din punct de vedere economic în perioada următoare, informează un comunicat remis redacţiei.

Dacă în iunie 2009, trei din zece dintre cei chestionaţi credeau că situaţia financiară a familiei lor se va înrăutăţi în următoarele 12 luni într-o mai mică sau mai mare măsură, la diferenţă de un an acest procent a crescut la mai mult decât dublu, 65% dintre ei declarând acelaşi lucru. Numai 6% speră ca situaţia lor să se îmbunătăţească în următorul an şi 23% se aşteaptă să rămână la fel ca în prezent.

Pentru 8 din 10 români perioada pe care o traversăm este un obstacol în calea economisirii. Mai mult, nici următorul an nu pare să fie unul favorabil punerii banilor deoparte, peste 85% spunând că nu intenţionează să facă acest lucru, principalele cauzele fiind evoluţia preţurilor şi a ratei şomajului. Peste 2 treimi dintre români estimează o creştere a inflaţiei în 2010 şi prima jumătate din 2011, în vreme ce un procent relativ asemănător a remarcat că ultimul an a adus preţuri mai mari la majoritatea produselor.

Informaţiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1000 de persoane intervievate în fiecare lună.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb