Cuantumul maxim al tichetelor de masă şi valoarea tichetelor de creşă ar urma să fie majorate, începând din luna octombrie, la propunerea Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor, conform proiectelor a două ordine de ministru comune aflate în transparenţă decizională. Propunerea de majorare în cazul tichetelor de masă este pur şi simplu derizorie, fiind vorba de o diferenţă de numai opt bani. Astfel, în articolul 1 al ordinului de ministru se arată că pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi cuantumul de 20,09 lei. Documentul prevede aplicarea noii valori nominale până în luna martie 2022. Legislaţia în vigoare prevede că până în luna septembrie a anului curent valoarea maximă a unui tichet de masă este de 20,01 lei.
Lucrurile stau un pic diferit în privinţa noii valori a tichetelor de creşă, care se majorează cu 10 lei. Astfel, ordinul de ministru prevede că pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă să se majoreze la 490 lei. Şi acest document menţionează aplicarea noii valori a sumei lunare pentru tichete de creşă până în luna martie 2022.
Legislaţia în vigoare prevede că până în luna septembrie a anului curent valoarea nominală lunară a unui tichet de creşă este de 480 de lei.
Cele două indexări au loc conform prevederilor HG 1045/2018 şi articolului 33 din Normele metodologice de aplicare a legii 165/2018.
Cele două ordine de ministru sunt în procedură de transparenţă decizională până pe 25 august.
Pentru a intra în vigoare, fiecare din cele două ordine de ministru urmează să fie semnat de miniştrii Finanţelor, respectiv al Muncii şi Protecţiei Sociale, după care trebuie publicat în Monitorul Oficial.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2021, 01:26)
Oare cui trebuie sa dam mu.e lui orban,turcana sau citu