INDIA: Premierul Modi a primit prima doză de vaccin indian anti-coronavirus

J.P.
Internaţional / 1 martie 2021

Premierul Modi a primit prima doză de vaccin indian anti-coronavirus

Premierul indian Narendra Modi a primit luni prima doză de vaccin împotriva COVID-19 produs chiar în India, marcând extinderea campaniei de imunizare din ţară, în condiţiile în care numărul infecţiilor este în creştere într-o serie de state indiene mari, relatează Reuters, citat de Agerpres.

"Fac apel la toţi cei eligibili să-şi facă vaccinul", a transmis Modi (70 de ani) pe Twitter, împreună cu o poză care arată cum este vaccinat la un spital guvernamental din New Delhi. "Împreună, să eliberăm India de COVID-19!", îndeamnă Modi.

În noua etapă a campaniei de vaccinare sunt eligibile să primească serul persoanele peste 60 de ani şi cele de peste 45 cu anumite afecţiuni medicale.

Campania de vaccinare din India s-a derulat mai lent decât era prevăzut din cauza ezitărilor personalului medical şi din "prima linie" de a se vaccina cu serul indian COVAXIN, pentru care au optat doar circa 11% din cei înscrişi, având în vedere că testarea acestuia nu a fost finalizată. Săptămâna trecută, guvernul a afirmat că va permite celor care se vaccinează să-şi aleagă centrul unde sunt inoculaţi, ceea ce înseamnă practic că beneficiarii vor putea alege între COVAXIN şi AstraZeneca.

Mai mult, unele centre de vaccinare au raportat probleme cu portalul guvernamental Co-Win folosit pentru coordonarea campaniei, ceea ce poate încetini progresul acesteia.

Campania începută la jumătatea lui ianuarie în India vizează vaccinarea a 300 de milioane de oameni până în august, până acum primind vaccinul circa 12 milioane de lucrători medicali şi din "prima linie".

Producătorul COVAXIN, Bharat Biotech, afirmă că vor fi disponibile în scurt timp datele privind eficienţa acestuia din a treia fază de testare, la care au luat parte 26.000 de voluntari, iar agenţia indiană de reglementare a medicamentelor a asigurat că vaccinul indian este sigur şi eficient, pe baza studiilor din faza primară şi intermediară de testare.

India, care are 1,3 miliarde de locuitori, a raportat de la debutul pandemiei de coronavirus, acum aproape un an, peste 11 milioane de cazuri de contaminare şi 157.000 de decese, cu 15.510 cazuri noi de infectare şi 106 decese în ultimele 24 de ore. Cele mai multe noi cazuri de contaminare în ultimele 24 de ore s-au raportat în statele Maharashtra (8293) şi Kerala (3254).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb