Infernala maşină de zgomote de la prezidenţiale

Sunt 14 candidaţi pentru Cotroceni. Dintre aceştia, doi, Nicu şi Marcel, au cele mai mari şanse să se califice în turul doi. Să presupunem că aceştia, în cazul în care suferă vreun accident pe parcursul scurtei perioade care a rămas, au şi doi înlocuitori. George Simion şi Mircea Geoană. Dar oricât am fi de generoşi, suntem obligaţi să ne întrebăm ce caută în această ciorbă electorală ceilalţi zece, despre care se ştie cu certitudine că nu au nici cea mai mică şansă.

Explicaţia ar putea fi identificată chiar în titlul acestei analize. Treaba acestora, a celor zece, este să alcătuiască o infernală şi asurzitoare maşină de zgomote. Televiziunile şi posturile de radio, obligate fiind de lege, vor trebui să-i prezinte de-a valma pe toţi candidaţii. Mesajele celor doi de la vârf, hai să spunem al celor patru, vor fi acoperite şi distorsionate de ceea ce le vor promite alegătorilor echipa celor zece pitici care mimează că bat la porţile Cotroceniului. În felul acesta, cetăţeanul are toate şansele să devină efectiv turmentat, pentru că sub bombardamentul de mesaje îi vor scăpa cele principale, cele de care trebuie să ţină cont atunci când optează. Nu este deloc exclus ca tocmai acest efect devastator asupra opiniei publice să fie şi unul dintre obiectivele principale al celor zece şi al susţinătorilor inspiratorilor din umbră ai acestora.

O altă explicaţie a maşinii de zgomote poate fi identificată în utilizarea conform legii a banului public. Să explic acest lucru. Un candidat care a strâns numărul necesar de semnături şi care a fost omologat de Autoritatea Electorală primeşte de la buget, adică de la noi, o sumă consistentă de bani pentru a-şi face chipurile campanie electorală. Cunoscând la perfecţie acest mecanism, candidaţii au apelat din timp la sponsori, promiţându-le una-alta, vom vedea ce, şi au încasat sume de bani, unele pur şi simplu sub forma unor contribuţii personale la campania electorală, altele sub forma unor împrumuturi care acum urmează să fie restituite din banii daţi de Guvern. Bucurie şi sărbătoare! Pentru că, până la urmă, în schimbul efortului depus, a pantomimei electorale jucate, candidatul pitic rămâne cu un câştig mai mare sau mai puţin mare în portofel. O adevărată afacere. Posibil o afacere şi pentru sponsori. Şi acum, pentru a explica şi această ultimă afirmaţie, vă voi oferi a treia explicaţie a discotecii care urmează.

Unii dintre candidaţii fără şansă, poate nu toţi, dar cei mai mulţi dintre aceştia, îşi vor tranzacţiona influenţa pe care o au asupra unor secţiuni modeste de electorat. Modeste, modeste, dar unul, două, trei patru sau cinci procente pe care le pot obţine în primul tur contează. Exercitând în mod clar o influenţă asupra cetăţenilor care-i susţin, aceştia pot, în al doilea tur, să transfere o parte dintre voturi unuia sau altuia dintre cei doi finalişti. Desigur, în schimbul a ceva. Oare ce? Dacă şi Nicu şi Marcel se califică în turul doi, fiecare dintre ei are toate şansele ca după încheierea alegerilor să joace roluri importante la vârful statului. Să zicem că va câştiga Marcel Ciolacu. El va deveni preşedinte şi, în consecinţă va putea să împartă favoruri cu nemiluita celor care l-au ajutat din capul locului sau celor care l-au ajutat pe parcurs. Situaţia este similară şi în ceea ce pe priveşte pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Dacă se va alcătui din nou struţo-cămila, unul va ajunge preşedinte, în timp ce celălalt ar putea ajunge premier sau ar fi înşurubat într-o altă înaltă demnitate de stat. Şi din aceste poziţii pot fi oferite favoruri şi pot fi răsplătiţi cei care au pus umărul în cursa prezidenţială. Şi, în baza principiului vaselor comunicante, răsplata se va duce în jos, către sponsori. Şi uite aşa se pun chiar prin efectul legii bazele corupţiei în statul român.

Ca să nu mai vorbim de televiziuni şi posturile de radio, care vor fi manipulate financiar şi vor manipula din răsputeri, la rândul lor, opinia publică. Iată prin urmare şi bazele falsei democraţii. Din toată această afacere, cetăţeanul român iese buimăcit. Sau, vorba lui Caragiale, turmentat.