Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drumurile expres şi autostrăzi din mai multe judeţe, pe fondul avertizărilor de caniculă.
Conform sursei, "Astăzi, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condiţile avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drumurile expres şi autostrăzi din judeţele Alba, Argeş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Teleorman, Timiş şi Vâlcea.", conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Măsura este impusă pentru prevenirea degradărilor provocate de circulaţia traficului greu şi prevenirea deformaţiilor majore ireversibile, cu pierderea stabilităţii straturilor rutiere, transmite sursa.
Sunt exceptate transporturile de persoane, transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală sau vegetală, vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturile funerare, transporturile poştale, transporturile de echipamente de prim ajutor, transporturile pentru distribuire de carburanţi, transporturile de mărfuri sub temperatură controlată, transporturile pentru tractări vehicule avariate, transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, transporturile de apă îmbuteliată, transporturile de produse provenite din exploatări agricole, transporturile militare implicate în exerciţii multinaţionale, potrivit INFOTRAFIC.