Infrastructura cartierului ANL Henri Coandă, realizată în ritm de melc

Petre Barac
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 24 noiembrie 2014

Infrastructura cartierului ANL Henri Coandă, realizată în ritm de melc

ANL: "Rata de ocupare a caselor din cartier este de 10%"

Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Primăria Municipiului Bucureşti se chinuie de mulţi ani să finalizeze cartierul Henri Coandă din zona Pipera - Aeroportul Băneasa - Voluntari. Proiectul a fost lansat în 2004, dar nu a fost terminat, în principal, din cauza lipsei utilităţilor. Din numărul total de case ce trebuiau construite (1.109), doar 273 au fost finalizate şi predate beneficiarilor, după cum ne-au declarat reprezentanţii ANL. Aceştia ne-au spus că restul de 836 de case sunt în diverse stadii de execuţie, 80 dintre imobile fiind în curs de predare, iar nouă case sunt necontractate în prezent.

Oficialii ANL apreciază că, în acest moment, rata de ocupare a locuinţelor din cartierul Henri Coandă (beneficiari care locuiesc efectiv în imobile) este de aproximativ 10%.

Proiectul cartierului prevede construcţia a 1.109 case, prin credit ipotecar, pe un teren de 115,9 hectare, ce aparţine Sectorului 1 al Capitalei (60,55 ha) şi oraşului Voluntari (55,41 ha), conform datelor ANL.

Lucrările la reţeaua de utilităţi pentru "Henri Coandă" avansează cu dificultate, întrucât lipsesc anumite documente în vederea obţinerii certificatelor de urbanism, conform sursei citate.

Reprezentanţii ANL ne-au mai declarat: "Utilităţile şi dotările tehnico-edilitare (apă-canal, termoficare, drumuri, iluminat etc.) se realizează pe terenurile domeniului public, prin obiective de investiţii promovate de consiliile locale ale localităţilor pe raza cărora va fi ridicat cartierul, iar utilităţile energetice (electricitate, gaze) sunt realizate de operatorii de profil, conform procedurilor specifice".

Lucrările la reţeaua de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public şi a drumurilor aferente ansamblului Henri Coandă au fost licitate de Primăria Municipiului Bucureşti, iar contractul a fost adjudecat, pe 14 ianuarie 2014, de asocierea de firme reprezentate de CO.GE.FA SPA Italia, potrivit datelor transmise de ANL.

În ceea ce priveşte reţeaua de gaze, lucrările au fost finalizate, în luna august a acestui an, de firma Covi Construct 2000, operatorul licenţiat pentru distribuţia gazelor naturale în zona Voluntari a cartierului, însă reţeaua a fost executată până la marginea ansamblului "Henri Coandă".

ANL: "Doar 300 de case beneficiază de electricitate"

Conducerea ANL ne-a mai comunicat că firma Covi Construct 2000 va realiza extinderea reţelei publice de gaze, cu condiţia încheierii contractelor de racordare şi achitării integrale a tuturor tarifelor de racordare de către toţi beneficiarii amplasamentului pe zona Voluntari.

Conform surselor citate, doar 40% din beneficiari au achitat tarifele de racordare, dar investiţia la reţeaua de utilităţi ar putea continua, dacă va fi eliberat certificatul de urbanism necesar derulării lucrărilor.

Oficialii ANL ne-au spus că Primăria Oraşului Voluntari a solicitat completarea documentaţiei cu o serie de documente, printre care elementele de identificare ale corpului de proprietate pe care urmează să fie realizată investiţia, numărul cadastral şi numărul de carte funciară, dar şi planul de amplasament şi delimitare, respectiv extrasul de carte funciară.

"Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov ne-a comunicat că nu poate pune la dispoziţie respectivele documente din cauza faptului că drumurile din acest ansamblu (zona Voluntari) nu sunt identificate cu numere cadastrale", mai spun reprezentanţii ANL.

Din punct de vedere tehnic, reţeaua de gaze se va realiza după execuţia canalizării, care face obiectul de investiţie al Primăriei Municipiului Bucureşti, ne-au explicat reprezentanţii ANL.

La nivelul reţelei de energie electrică, alimentarea este disponibilă doar beneficiarilor care au încheiat un contract cu furnizorul de electricitate - compania Enel.

"Nu deţinem o situaţie exactă cu beneficiarii care au încheiat contract cu furnizorul de electricitate, dar, din verificările efectuate în şantier, numărul de branşamente executate este de aproximativ 300", conform oficialilor Agenţiei, care susţin că fac în continuare demersuri pentru finalizarea proiectului "Henri Coandă", cu toate utilităţile aferente.

La finalul anului trecut, ANL a înfiinţat un comandament de urgenţă pentru monitorizarea activităţilor şi pentru informarea periodică a beneficiarilor cu privire la stadiul lucrărilor executate.

Iniţial, Primăria Sectorului 1 ar fi trebuit să finanţeze cu 76,5 milioane euro lucrările de infrastructură la cartierul Henri Coandă, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 321/2008. Dar Hotărârea a fost atacată în instanţă de edilii sectorului 1, iar pe 9 decembrie 2008 judecătorii Secţiei a IX-a Contencios Administrativ de la Tribunalul Bucureşti au pronunţat sentinţa civilă nr. 3460, care suspenda prevederile acesteia. Astfel, realizarea infrastructurii a revenit în sarcina Primăriei Capitalei. O parte din terenul aferent cartierului se află în Voluntari, iar Primăria din această localitate trebuie să asigure fondurile necesare realizării utilităţilor.

Lucrările la cartierul Henri Coandă au început în anul 2004, dar au fost sistate până la sfârşitul lui 2006, din cauză că o parte din teren (26,5 hectare) a fost revendicat în instanţă de Ioan Radu Fotino, care a pretins că este moştenitorul familiei Bildirescu, căreia i-a aparţinut terenul înainte de război. Instanţa a stabilit că actele de revendicare erau false, iar lucrările la cartier au fost reluate în 2007.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb